REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Mai bine chilug, decât echangist: „Poveste de dragoste” – cronică de film


     Bănuiesc că regizoarea Cristina Iacob și-a gândit filmul ca pe un globuleț sclipicios pe care spectatorul este invitat să și-l agațe în pomul de Crăciun. L-a scos în lume la țanc, cum se spune (probabil că marketingul lucrează cu un alt termen), când disponibilitatea de a primi daruri, oricare ar fi ele, este mai puțin selectivă. Altfel spus, poleiala, artificiile, articularea naivă, poticnită în clișee, a personajelor chemate să împingă povestea, își duc traiul, la umbra basmului recuperat dintre întâmplările cotidianului citadin. De altfel, filmul chiar înlănțuie, inspirat, multe secvențe prin etalarea planurilor unui Brașov de vis, văzut, mai ales, de la nivelul acoperișurilor înzăpezite. Și ce poate fi mai nostalgic, mai încărcat de potențial al înduioșării în această răsfoire de album decât imaginea coșurilor fumegânde ale vechilor case, coșuri prin care, nu-i  așa, se strecoară și Moșu' cu povestea lui. Evident, începe cu un A fost odată...Un violonist talentat și sărac, cu nume de sfânt, Sebastian, o actriță cu nume de calendar, Aprilia, nu știm cât de talentată, dar cam arțăgoasă, deranjată că partenerul, profitor nesimțit, o atinge în timpul filmărilor. Nu este prea profesionist pentru o aspirantă la ale actoriei să facă o dramă din aceste mici alunecări ale mâinii bărbatului, dar scenariștii  (Cristina Iacob și Dan Chiriac) nu au găsit altceva mai bun pentru a o elibera pe eroină, pentru a o lăsa să-și trăiască povestea de dragoste, suferință, amar, șomaj, oropsire, gelozie etc. Rând pe rând Albă ca Zăpada, rol publicitar, acceptat de nevoie, în decorul kitsch al unui mall, sau Cenușăreasă fără adăpost, Aprilia răzbate, până la urmă, rezistând tentațiilor, alături de Sebastian, mai puțin inflexibil la capitolul respectiv sau, poate, mai pragmatic. Decât să fie aruncat în stradă cu iubită cu tot, de o proprietăreasă harpie, dar cu nuri (Gabriela Popescu) mai bine un mic compromis. Pe Dragoș Bucur am avut tot timpul să-l admirăm, cu pletele strânse în codiță (arta obligă!), surâzând mortal sau tremurând de frig într-o cameră tapetată, ce să vezi, cu note muzicale. Idem pe debutanta Raluca Aprodu, o fată frumoasă, din familia Kira Knigthley care, bine antrenată profesional, ar putea să fie capabilă de surprize. De Gabriela Popescu nu ne-am bucurat, însă, decât preț de vreo două secvențe, dar ce farmec parșiv, ce inteligență picantă, în fiecare dintre aparițiile acestei actrițe, din păcate atât de puțin solicitate. Să o tot vezi! Tartorul care își bagă coada și dă peste cap pașnica poveste de dragoste este regizorul posesiv, omniprezent și omnipotent, se înțelege, personaj al cărui merit principal este acela de a avea o mamă cu scurte apariții de pupăză împăiată. În rest, dacă Ducu Darie a acceptat acest rol, este o chestiune de opțiune personală. Observație valabilă și pentru Mirela Oprișor și Mimi Brănescu, vecinii de peste drum, extrem de bine plasați pentru a spiona, amuzați, tot ce se petrece în casa protagoniștilor. Personajele lor nu sunt niște vulgari voayoriști, au pulsiuni rafinate, îi iau pe ocolite pe cei doi nevoiași, îi invită la cină cu gândul de a vedea împreună filmul Peindre ou faire lamour (Arnaud și Jean-Marie Larrieu, 2005), aluzie fină la un posibil amor echangist în patru. Ce-i drept, episodul nu are vulgarități, ar fi putut trece drept un capriciu ludic, dar insistența vecinilor, care, culmea, plătesc îndrăgostiților, pe ascuns, chiria pe un de zile doar pentru a-i avea aproape, în speranța că, într-o zi, poate-poate, este o biată invenție epică alăturea cu drumul în ceea ce s-a dorit o suavă poveste de iubire a doi tineri care, de dragul artei și al solidarității în sacrificiu, își tund amândoi pletele. Ne despărțim de frumoșii noștri eroi lăsându-i tunși chilug. Diferit ca tonalitate de Selfie, filmul de acum, realizat, de fapt, înaintea amintitei comedioare, dar lansat abia în acest sfârșit de an, indică aceeași dorință a Cristinei Iacob de a se înscrie într-un cinematograf popular, ale cărui cărări le tatonează. 
Imagine: Dan Țuculescu

Cuvinte cheie: cristina iacob, cronica de film, love is a story film review, poveste de dragoste film

Opinii:

0 Comentarii


Adaugă un comentariu