REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Ma-ma


     Dacă numele Elisabetei Bostan e binecunoscut publicului românesc de toate vârstele, reprezentând un cineast experimentat, el e departe de a le fi indiferent spectatorilor străini. Filmele semnate de ea au fost distinse cu premii pe toate meridianele.
     Problema cinematografului pentru cei mici este departe de a fi rezolvată. Se fac, desigur, filme pentru copii, dar în număr insuficient; iar adesea sunt ineficiente căci oscilează între naivitate şi o stângace lecţie de morală, repede detectată de perspicacitatea celor mici, familiarizaţi de ani întregi cu „TV-ul” şi pe care nu-i poţi duce de nas. Problema filmului pentru copii şi tineret este cuatât mai arzătoare cu cât formulele folosite uzează şi abuzează – mai mult sau mai puţin făţiş – de un întreg arsenal de puşti, de pistoale, de lovituri în cadrul înfruntărilor dintre Bine şi Rău, iar cei buni dacă ies învingători, obţin vitoria ucigând.
În acest context filmele cineastei noastre ocupă un loc aparte. Ani de zile, Elisabeta Bostan s-a aplecat asupra textelor literare româneşti, populare sau culte, străduindu-se cu ajutorul celei mai apropiate colaboratoare a sa, scenarista Vasilica Istrate, să la descifreze sensurile şi să găsească în ele valori şi modalităţi apropiate psihologiei micului spectator crescut în epoca miturilor moderne şi a ritmurilor trepidante.
Elisabeta Bostan e conştientă de acest puls nou, de unde şi nevoia de modernizare pe care o simte. Aşa se face că în filmul său cel mai recent, Ma-ma, farmecul poveştii clasice este tradus într-o cheie apropiată sensibilităţii copilului de azi, fără ca rpin aceasta să trădeze spiritul modelului iniţial. Dintre numeroasele basme şi povestiri, ea le-a ales constant pe cele care evitau violenţa, iar acolo unde eterna înfruntare se rezolvă într-o manieră dură, a inventat altceva. Elisabeta Bostan a ocolit sistematic dificultatea, venind cu o soluţie salutară pentru o epocă saturată de violenţă, în care, din păcate, jucăriile preferate sunt puşca, pistolul, tancul şi tunul.
     Din minunata „traistă cu poveşti” promisă acum câţiva ani de Elisabeta Bostan şi Vasilica Istrate, iată că cele două au scos acum un musical modern, o poveste captivantă şi un spectacol strălucit, debordând de fantezie şi culoare. Realizată în coproducţie cu studiourile sovietice (şi turnată în mare parte pe platourile moscovite; o colaborare similară, de mai mică anvergură, avusese deja loc în filme anterioare: Tinereţe fără bătrâneţe, Veronica şi Veronica se întoarce) şi cu aportul societăţii franceze Ralux-film, combinând inspiraţia şi profesionalismul celor implicaţi. A rezultat un film complex şi unitar, la un nivel greu de imaginat, dacă n-ar fi contribuit din plin cu toţii.
     Intertitulul ce specifică sursa de inspiraţie a filmului („Capra cu trei iezi” de Ion Creangă şi alte poveşti în care binele învinge răul...) semnalează încă de la început deschiderea lui spre universalitate, filmul încadrându-se elocvent în celebra demonstraţie a lui G. Lucaks referitoare la triada singular-particular-universal.
     Undeva în lumea animalelor, mama-capră trebuie să-şi apere iezii nebunatici de lăcomia lupului, spaima pădurii. Deranjaţi de ştrengăriile copiilor, lupul şi banda lui, vor să-i răpească, pentru a cere apoi o răscumpărare subtanţială. Ajutată de prietenii săi, mama-capră reuşeşte să-şi recupereze iezăă, dar nu mai spintecă burta lupului, ca în povestea lui Creangă ci – pedeapsă supremă – îl ridiculizează în ochii tuturor.
Caracterul alegoric al povestirii este subliniat de antropomorfismul personajelor, de machiajul original şi îndrăzneţ. Spectatorul român recunoaşte cu plăcere elemente caracteristice folclorului nostru (adesea în gros plan): arhitectura porţilor sau a interioarelor, ornamentaţii florale, incristaţii în lemn sau broderii etalate ici-colo pe costume.
     Numeroşi sunt factorii care contribuie la crearea atmosferei de vis a acestui basm sub formă de musical: ritmurile alerte – majoritare – alternând cu melodii loroce (poate viitoare şlagăre) datorate lui Temistocle Popa şi Gerard Nourgeois; situaţii ce se încheie prin dans, sau iana sugerată printr-un imens patinoar, unde tonurile virează spre un argintiu rece, ca să nu mai spunem că acest moment al acţiunii prilejuieşte ansamblului Circului pe gheaţă din Moscova o splendidă demonstraţie de virtuozitate. Liudmila Gurcenko, actriţa sovietică ce deţine unul dintre rolurile principale, la început o mamă fericită, plină de farmec şi de energie, cu vocaţie comică, trece cu uşurinţă în registrul dramatic. Râzând, cântând şi dansând, actriţa a realizat o veritabilă performanţă: din apariţia într-un film pentru copii, ea a făcut un mare rol, dintr-un pretext ea a creat un personaj. Partenerul său – lupul „cu sânge de apaş” – Mihail Boiarski posedă o gestică perfectă, cu mişcări feline ce ţin de baletul modernşi de ritmul sacadat al desenului animat; în culori vii – la propriu şi la figurat – Papagalul este interpretat de actorul român Florian Pittiş; la rândul lui, colegul său George Mihăiţă dă dovadă de virtuzitate, ajutat şi de o rxcelentă mască (Măgarul); Violeta Andrei este delicioasă n rolul Rândunicii. Numere antologice, de mare rafinament plastic şi totodată un titlu de glorie pentru semnatarii imaginii.  Umorul celebrului Oleg Popov, maniera în care actorii care compun familia oilor îşi realzează rolurile, în sfârşit totul însufleţeşte şi colorează un univers încărcat de nostalgie.
     Filmul turnat în trei versiuni (română, engleză şi franceză) atinge un asemenea nivel încât, nu din simplă politeţe, menţionăm numele celor care au realizat decorurile – David Viniţki, Zoltan Szabo, Ioana Cantuniari Marcu;  costumele – Tomina; coregrafia – V. Manohin; ca să nu mai spunem de Cristina Ionescu al cărei montaj „strâns” ţine încordată de la un capăt la altul atenţia spectatorului. O echipă internaţională, deci, - nucleul şi ideile de bază fiind româneşti – oferă publicului de oriunde un film care distrează şi impresionează, un film care moralizează cu discreţie.
     Anul trecut la Cannes se făceau tot felul de consideraţiuni asupra formulei unui cinematograf internaţional. Ma-ma vine să demonstreze virtuţile genului, fiind totodată o călduroasă invitaţie la colaborare.
(traducere Aura Puran)
(Revue Roumaine nr. 3 / 1977)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film ma-ma, elisabeta bostan, ma-ma film

Opinii: