REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Lut și cuvânt


     În premieră, documentarul
     Vocea comentatorului anunță sec, profesional, de la bun început: 1) despre ce va fi vorba în propoziție (despre pictorița și scriitoarea Margareta Sterian); 2) din ce va fi compus filmul (din imagini şi cu­vinte de Margareta Sterian); 3) pe placul cui şi cu gândul la cine a fost conceput filmul? („l-am făcut cum am crezut că şi-l dorește Margareta Sterian”). Aşadar, Mar­gareta Sterian, un „documentar de artă”, gen dificil, pentru că, aici, condiția sine qua non a oricărui documentar adevărat, şi anume adecvarea la obiect, capătă, încă din start, un spor de periclitate: obiectul este arta însăşi. Reputatul docu­mentarist Mirel Ilieşiu, mereu el însuși şi mereu altfel, între Bicaz și Paciurea, între Fumale şi Catargi, adoptă, de astă data, tonul sobru, calm, în mod perfid imperso­nal, ca să înregistreze cu claritate planeta Margareta Sterian. O garoafă albă, aştep­tând-o, într-un fotoliu verde, pe maestră. Brusc, aparatul de filmat (Doru Segal) lasă lumea sa uitată şi plonjează în... car­navaleşti cortegii, acrobați, căluşei, lei, himere, bucătării, sirene, basme sub formă de tapiserii (sau tapiserii sub formă de basm?), vase, vaze, figurine şi, peste toate, glasul Creatoarei. Un glas special, un timbru special, o cadență specială, într-o fastuoasă desfăşurare de gânduri. În lut, în ulei, în cuvânt — aceeaşi idee-poftă de Rai. Un rai lumesc. Un rai cu sediul, de ce nu, „la Moşi". Grație, ar­monie, dar şi umor, dar şi toleranță, dar și îndârjire. Auzi „glasul speciar”: „Zilele, când au fost pline de sevă, doar muncă şi osteneală au fost.” După ce ai văzut ideile şi spaimele şi bucuriile din biogra­fia interioară a artistei, îți pare oarecum straniu să cobori din înaltul tinereții fără bătrânețe şi să afli că „s-a născut la Bu­zau în anul..., liceul... Bucureşti, Slavici profesor de română,... studii Paris..., prima expoziție personală 1929, primul volum de poezii 1945"... „Și se face aşa, și se face așa, că mă întâlnesc iar cu tine­rețea mea", intonează în final același glas special, încărcat de nostalgie. Dar nu Chagall spunea: „în fiecare zi suntem puțin mai tineri”?
(Cinema nr. 12, decembrie 1982)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica documentarului, doru segall, eugenia voda, margareta sterian film, mirel iliesiu

Opinii: