REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Iulian Mihu - „Lumina palidă a durerii”


     Postul de televiziune TVR Internațional programează duminică seară, la ora 22.35, filmul românesc Lumina palidă a durerii (1979), în regia lui lulian Mihu, cu: Violeta Andrei, Andrei Finți, Florina Luican, Gheorghe Marin, Emanoil Petruț, Alexandru Racoviceanu, Geo Saizescu, Siegfried Siegmund, Savel Stiopul, Liliana Tudor. Filmul cu acest titlu superb spune o poveste plasată într-un sat de lângă Buzău, înainte și în timpul primului război mondial, și este tras după un scenariu al uitatului astăzi George Macovescu, la acea vreme președintele Uniunii Scriitorilor din RSR. Ca un amănunt, în coloana sonoră este folosită intens muzica lui Antonio Vivaldi. Chiar dacă filmul nu este la înălțimea titlului, el este o potrivită ocazie pentru a zăbovi asupra operei lui lulian Mihu (1926-1999), unul dintre cei mai inegali cineaști din istoria filmului românesc. Regizorul a debutat prin două filme realizate în colaborare cu Manole Marcus, La mere (1955) și Viața nu iartă (1958), după Alexandru Sahia, debuturi care au fost extrem de apreciate. O caracteristică a lui lulian Mihu a fost permanenta ambiție de a se autodepăși și de a căuta originalitatea, chiar când subiectul ales sau impus pentru peliculă nu avea nimic de spus; de pe urma acestei încăpățânări au rămas opere admirabile, socotite printre cele mai importante ale filmului românesc, în principal ecranizări după opere literare: Felix și Otilia (1971) după „Enigma Otiliei” de George Călinescu, Nu filmăm să ne amuzăm (1974), Alexandra și infernul (1975) după Laurențiu Fulga și acest Lumina palidă a durerii, dar și ecranizări mai puțin reușite, ca Marele singuratic (1976). Alte filme realizate în aceeași perioadă: Poveste sentimentală (1961), Procesul alb (1965) după Eugen Barbu, Femeia la volan (1979). După 1980, cineastul a avut o traiectorie uimitor de descendentă, „anvergura” eșecurilor fiind pe măsura reușitelor anterioare: filmul moralizator Omul și umbra (1981), abracadabrantul film de capă și spadă Comoara (1982), comanda cu Surorile (1983) după „Surorile Boga” de Horia Lovinescu, Anotimpul iubirii (1984), „comercialul” Muzica e viața mea (1987). După 1990, lulian Mihu a deconcertat în primul rând cu stupefiantul și confuzul „musical” Flăcăul cu o singură bretea (1990) și cu filmul Dublu extaz (1997, cu Costel Cașcaval), în care experimentul și dorința de originalitate cu orice preț subminau însăși minima coerență obligatorie. Deci un cineast pe care, cum spuneam, ambiția artistică l-a făcut să dea atât opere importante, cât și eșecuri care nu cer nici un comentariu.
 
(România liberă, 17 februarie 2001)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: doinel tronaru, filmografie iulian mihu, iulian mihu, lumina palida a durerii film

Opinii: