REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Lui Alex


     Ştii bine ca inițial filmul ăsta trebuia să fie unul despre dragoste. Despre dragoste şi prietenie, singurele teme care, în pofida aparențelor, mă interesează şi care de fapt ne-au legat pe amândoi. Suntem frați de sânge, copii unor tați cu siguranță mai talentați decât noi, dar la fel de sigur mai puțin norocoşi, pentru că nu au apucat să spună prea multe deşi aveau destule, şi ei frați de cruce grea, regizorul Georgescu şi pictorul Maftei, poate şi acum mai colindând fantomatic cârciumioarele din Doi Mai, satul unde ai tăi te-au procreat şi unde eu am scris prima variantă din cele şapte ale unui scenariu care nu am crezut niciodată că va deveni film. Film care oricum nu mai seamănă cu scenariul dar care, bubos sau angelic, dragălaş sau isteric, este copilul nostru.
     Ai chelit şi firele din barbă ți-au albit prematur, dinții ți s-au cariat şi unghiile au căpătat cearcăne sidefii, blugii pe care-i aveai când am început să scriem şi pe care i-ai purtat şi la filmare îi aveai şi astăzi, te-am privit ― Doamne, iartă-mă pentru păcatul ăsta! ― extrem de analitic tot timpul de-a lungul acestei evoluții, ca un medic dement care se întreabă cât timp va mai rezista pacientul injectat letal.
     Şi toate astea ca să faci un film, unul despre care, probabil, foarte mulți vor spune că e prost, alții îl vor iubi, dar tocmai pentru ceea ce nu vrem noi să-I iubească, iar ultimii rămaşi nici măcar nu-I vor privi pentru că titlul le va părea ridicol de lung şi melodramatic.
     Sunt scenarist pentru că sunt un regizor leneş dar nu am crezut niciodată că tu vei avea puterea să termini. Pentru mine a merge înainte nu era decât încă o experienţă în palmares ― „there is no bad experience for a writer” ― o încercare de a plusa emoția ― „viața face câte parale dai pe ea”. Cu toate astea, spre marea mea mirare, cu imensa-ți doză de candoare ai continuat să exişti, mai mult decât atât să perseverezi, chiar prin acțiuni stupide, cum ar fi acea cerere de finanțare a filmului către C.N.C., când tu ştiai bine, iar eu cu atât mai mult, că era absurd, că indivizii ăia erau puşi acolo ca să nu facă lucruri.
     Apoi m-am apropiat de tine pe la spate şi ți-am pus la ceafă țeava rece a pistolului, atunci când trebuia să hotărâm începerea producției în condiții financiare precare, cu riscul unui eşec sau amânarea pentru un mai târziu care putea fi niciodată. Eram la a treia încercare de coproducție, pentru că nu am crezut şi nici acum nu cred că vom putea face film doar cu bani din țară, şi mi-era groază de aşteptare.
     Prima zi de filmare, cea mai frumoasă, doar pentru noi, pentru că bobina aceea, zgâriată la developare, nu o va vedea nimeni niciodată, a fost o noapte, cu ceață, explozii şi fumigene şi atunci te-am aruncat în apa rece a Snagovului, pentru că în loc de septembrie noi filmam în noiembrie şi toate exterioarele au căzut din cauza asta şi continui să înoți şi acum acolo, eşti parte a faunei acvatice, cu aceiaşi ochi mari, naivi, curați, dar aşteaptă, marinarii de abia acum au apucat căngile. O sa le simți, Maftei.
     Dar nu-i nimic. Triunghiul Snagovului îi va înghiți şi ne va face poate şi pe noi pierduți, dar cu toate astea eu voi avea întotdeauna o poveste pentru tine, Alex, chiar dacă va fi doar pentru a o scrie pe o scoarță de copac pe care să o îngropăm în nisipul de la Vama Veche după ce mă vei fi tuns chilug cu maşina electrică.
     Nu-ți pierde naivitatea. Lasă-mă pe mine, că sunt mai mare.
     lartă-mă,

Lucian
 
 
(ProCinema, iunie 1998)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru maftei, fii cu ochii pe fericire, lucian georgescu

Opinii: