REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Lucian Pintilie, filmând. Pecetea creației


     S-a pătruns după multă vreme în „zona” de realizare a unui film. Ochiul indiscret a încercat de nenumărate ori de-a lungul istoriei cinematografului să afle ce se ascunde în spatele unui ecran, ce se întâmplă de fapt în acel templu al magiei ― platoul, cu pereți de mucava, cu cer pictat, cu ploi și zăpezi artificiale, cu oceane de folie colorată. Și templul s-a predat mai întâi curiozității, apoi indiscreției. Spectatorul, la început credul, a căpătat informația asupra „feliei de viață”. După această primă etapă s-a mers mai departe. S-a forat în intimitatea relațiilor de pe un platou de filmare. În prim plan regizorul! Apoi — vedeta! Și mai apoi ― cei din spatele camerei de filmat. Ne-au fost dezvăluite arta machiajului, iluminării, indicația regizorală, concentrarea actorilor, echipa de efecte speciale, echipa de zgomote și tot arsenalul realizării unui film. Sub deviza „filmul este o lume” curiozitatea a atins paroxismul. Sub dorința de a eterniza marii cineaști aflați în momentul creației, alături de echipă au apărut echipe de reporteri, jurnaliști, documentariști, fotografi și fiecare gest făcut de omul de cinema a fost analizat, decupat, repus în pagină. Despre Tarkovski s-a făcut un film. Filmul Nostalghiei. Începea năucitor, cu un „bună dimineața, Andrei!” care scotea regizorul din mit și continua prezentarea unui om chinuit de propria-i creație. Filmul nu a pătruns însa în universul tarkovskian decât aparent. A fost nevoie de o carte, o carte a cineastului care a dat lumii câteva capodopere (Andrei Rubliov, Oglinda, Nostalgia, Sacrificiul) acea confesiune numită „Sculpting in Time” (Timpul pecetluit). Fellini a primit indiscreția cu brațele deschise. Ba chiar s-a amuzat. „Magul” demontase de mult mecanismul iluziei, așa că filmul despre el i-a dat posibilitatea să se transforme în personaj. Bergman i-a dat afară. Nu a permis nimănui să tulbure misterul. Fiordul i-a dat revelația puterii în singurătate. Nici cu Visconti lucrurile nu au mers ușor. lar „secretele” tehnice ale lui Antonioni au rămas multă vreme nedescoperite. Echipa realizatorului italian ținea chiar și secretul distribuției. Într-un fel, aceste refuzuri ne-au răpit ceva din contemplarea marilor talente. Dar nu e mai puțin adevărat că „lipsa de accces” le-a sporit acestora misterul. Și a dat celor care confundau îndeletnicirea de cineast cu o meserie, o lecție despre ceea ce înseamnă talentul și, mai ales, menirea unui cineast.
     Filmul despre Pintilie, realizat de Horia Lapteș, Dan Nanoveanu și o echipă a televiziunii cu prilejul realizării filmului De ce trag clopotele, Mitică? s-a dorit a fi mai mult decât un reportaj despre „cum se face un film”! A fost de fapt contactul cu un mare regizor, care a întâlnit o trupă entuziastă, dornică de lucru, supusă până la durere „magului” în care credea. Filmul despre Pintilie alături de cel realizat despre Ciulei (repetițiile la „Furtuna”) sau mai nou ― cel despre Andrei Șerban (în lucru cu „Trilogia antică”) ar putea face obiectul unor restituiri. Trei personalități distincte și marcante ale teatrului și filmului contemporan.
     Pintilie are în fața aparatului de filmat acel comportament tipic fellinian, o mare bucurie de a se lăsa prins, uneori exagerând chiar, fiindcă el provoacă, cu bună știință, concomitent, două spectacole — cel al cadrului cinematografic și al său personal, actor inimitabil, mim, conducător, dirijor, apăsat de toate aceste roluri deopotrivă. Reportajul are inteligență, farmec, haz, dar se vede limpede că întreaga echipă este copleșită de gândul întâlnirii cu Lucian Pintilie, că personajul întinde veșnice curse, în care o clipă de neatenție te duce pe un alt făgaș. Pintilie se joacă, dar toată această defulare este o subtilă formă de autoapărare. Aparent, pradă ușoară a obiectivului, regizorul își păstrează taina și misterul.
     A întâmpina un „indiscret” precum Fellini și a spune despre tine la fel cât spunea Bergman, este o performanță! Privit acum după atâția ani, filmul, fără să se fi vrut asta, devine nostalgic. Peste pecetea creației s-a aștemut și pecetea timpului. Privind filmul „despre” și „cu” Pintilie m-am gândit la acea replică cehoviană, poate astăzi uitată, strigăt și șoaptă a durerii... „în meseria asta principalul nu e succesul, nu e gloria, ci puterea noastră de a îndura”! 
 
(Noul Cinema nr. 1/1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: de ce trag clopotele mitica, laurentiu damian, lucian pintilie, portret

Opinii: