REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



lon Truică şi „Lumea lui”


     Încă de la primele sale filme (şi, îndeosebi, de la scurt metrajul Pe un perete din 1970), regizorul Ion Truică - devenit, astăzi, „patriarhul" filmului românesc de animaţie - ne-a dat de înţeles că aduce pe ecran o lume „a lui", originală şi foarte personală, marcată de însuşirile unui grafician de mare talent, cu o tuşă stilistică, aşa cum s-a mai spus, inconfundabilă. Senzaţia aceasta a devenit certitudine îndeosebi după ce autorul s-a arătat preocupat de tălmăciri cinematografice după opere literare celebre, realizând Carnavalul (1972), pornit de la povestea „fetiţei cu chibrituri" a lui H.C. Andersen, apoi Hidalgo (1975), după Cervantes, Remember (1978), după Nichita Stănescu, Prinţul fericit (1980), după Oscar Wilde, Crepuscul (1981), film axat pe motive bacoviene, Hiroshima (1983), după versurile lui Eugen Jebeleanu, Rovine (1983), cu ecouri din „Scrisoarea a treia" eminesciană, şi aşa mai departe... În recentul său film, Obeliscul (2014), Ion Truică îl aduce în lumea lui pe Geo Bogza, pornind de la o povestire a acestuia apărută în revista „Contemporanul".
     Înainte de orice alte comentarii, aş face observaţia că scrisul lui Geo Bogza - mai ales într-o anumită fază a evoluţiei sale - mi se pare foarte potrivit pentru exerciţiul stilistic cu „marca" Ion Truică. De ce spun asta? Întâi, pentru că, atât la Bogza cât şi la Truică, întâmplarea de toate zilele este, deopotrivă, izvor de poezie şi obiect de meditaţie, din lucrul mărunt scriitorul şi cineastul extrag semnificaţii majore, universale, apoi pentru că tehnica asocierilor neaşteptate este proprie atât artei bogziene cât şi artei regizorului de animaţie.
     În Obeliscul, leit-motivul ciorilor (care deschid şi închid pelicula, ca o ameninţare-pretext şi ca o ameninţare-concluzie), lumea miniaturală adusă de departe în prim-plan, cu secvenţele ei de viaţă cotidiană devenite distincte, din care nu lipsesc nici câinii fioroşi sau armele de foc (tot ca o ameninţare), nici tobosarii sau horele din jurul obeliscului (ca simbol al bucuriei de viaţă), nici ritualul rugăciunilor (ca simbol al credinţei), apoi prăbuşirea dramatică a obeliscului (care ne duce gândul, vrând-nevrând, spre unsprezecele septembrie tragic al turnurilor gemene), toate acestea fac parte din arsenalul parabolic infinit al regizorului Ion Truică, artistul singular care adaugă, iată, şirului de parabole incitante din filmele anterioare, o nouă parabolă, parabola obeliscului.
     Ar mai fi de făcut observaţia că, în spiritul prozei originare, regizorul Ion Truică a completat în mod creator povestirea lui Geo Bogza, incluzând în „lumea lui", cel puţin la modul alegoric, întâmplări din imediata apropiere. Şi, pentru că am asociat prăbuşirea obeliscului cu soarta crudă a turnurilor gemene, să consemnăm şi faptul că, deasemenea vrând-nevrând, cele două ciori ameninţătoare care dau târcoale obeliscului nu se poate să nu ne ducă gândul spre aeroplanele vrăjmaşe care au pulverizat „obeliscurile" gemene din New York…
 
(FILM Nr.1 2015)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: ion truica, obeliscul film

Opinii: