La cinci ani după “Occident”, Cristian Mungiu lucrează la un nou lungmetraj

- Despre ce e totuși vorba în Amintiri din Epoca de Aur?
- După cum știi, e un proiect care adună mai multe povești din aceeași perioadă, așa că e greu de zis pe scurt: într-o poveste e vorba de un om și de porcul lui, în alta de niște îndragostiți care trăiesc cu aer, în alta de niște găini care se plimbă cu mașina, și tot așa.
- Tu regizezi toate filmulețele?
- Nu, planul de la început a fost să mai regizeze și alții, că de-aia e un proiect din mai multe filme.
- Când ai început filmarile? Cât mai durează? Ce locații ai?
- Am început prin decembrie pentru că aveam nevoie de iarna. O să fie mai multe sesiuni de filmare în funcție de anotimpul poveștilor. Deocamdată mai filmez până pe la sfârșitul lui ianuarie. Am o superechipă.
Am venit la filmare fără nici o grijă și am ajuns să fac lucruri pe care nu am visat să le pot face vreodata din pricini de buget: o să transportăm niște mobilă de la Giurgiu pentru o filmare la Ploiești pentru că ne place mai mult cum arată și descrie mai precis perioada. Filmăm în principal în București, deși aș fi vrut mult să ne trambalăm oriunde altundeva, dar n-a fost cum. E tot mai greu să filmezi epoca în București. Unde te întorci, orașul e sufocat de termopane, aere condiționate și viloaie de mitocani trântite absolut fără nici o preocupare pentru estetică. Abia când ai nevoie sa fii atent la detalii de tipul ăsta, observi cât de oribil se dezvoltă orașul. Ar trebui o poliție urbanistică, zău.
- E mai grea producția decât la Occident?
- Ceea ce fac eu la filmare e cu mult mai greu. Dar producția merge mai bine pentru că, pe de o parte, și organizarea, e mai bună, iar pe de alta și eu, și Oleg Mutu suntem mai bătrâni acuma și mai trecuți prin multe.
- De ce a durat atât de mult să faci al doilea lungmetraj?
- Întâi mi s-a părut că nu e nici o grabă, după aia mi s-a părut că dimpotrivă, am intrat în criză de timp - și nici una din senzațiile astea nu te ajută să te aduni. E mai greu să faci al doilea film, deja stabilești o direcție în care mergi. Eu am scris patru lungmetraje în perioada asta până să ajung la unul care să mă intereseze să-I fac. Pe lângă asta au fost și multe cauze subiective și personale ale întârzierii - avem și noi viață personală și tot felul de preocupari extraartistice.
- De ce faci un film despre Epoca de Aur? Arzi ceva? A rămas ceva nelămurit?
- Au rămas multe de povestit, nu de lămurit. Nici una din poveștile pe care le-am scris nu pomenește de Ceaușescu, de securiști și nimic de felul asta. Epoca mea de aur e foarte personală - e un timp subiectiv al unor amintiri de-ale mele.
- Cum te raportezi acum la Epoca de Aur?
- Să știi că mi-am pus problema asta serios. După ce am scris Amintiri mi s-a părut că poveștile vor fi nostime pentru cine a trăit perioada, dar confuzante pentru cei tineri care habar n-au despre ce vorbim. N-aș vrea să rămână din cauza mea cu senzația că a fost o perioadă veselă în sine și, ca atare, am simțit nevoia să echilibrez balanța scriind un alt film care se petrece atunci, dar cu o viziune complet diferită.
- De ce nu scrii un volum cu amintiri din Epoca de Aur și, în general, de ce nu scrii? Ai tot spus că te vezi mai bun scriitor decât regizor.
- Mi-ar plăcea să am vreme să scriu volumul ăsta pe care-l ticluiesc de mult şi să-l lansez o dată cu filmul. Plănuiesc să regizez atât timp cât n-o să simt că mă repet şi câtă vreme mai sunt încă curios. Când o să constat că mi-a pierit entuziasmul care mă trezeşte acum cu mult înainte de ora de mers la filmare, o să ma apuc de altceva. Poate o să scriu.
- La ultimul concurs CNC ai câștigat cu proiectul de lungmetraj Patru luni, trei săptămâni și două zile. Au fost voci care au spus că nu-i corect, că de abia ai intrat în filmări cu cel pentru care ai luat bani în 2005.
- Dacă am trăi într-o ţară normală, în care lucrurile funcţionează ceas, nu m-aş grăbi nicăieri, dar la noi nu poţi să ştii niciodată ce va fi mâine. Uite, în 2005 sesiunea a doua la CNC s-a anulat din pricina unei extrafinanţări scoase din pălărie de așa-zise rezolvări de contestaţii. lar anul trecut sesiunea care trebuia să fie în luna mai s-a amânat treptat până în decembrie. Dimpotrivă, mă felicit pentru cum am decis să acţionez. Nici eu ca persoana, nici noi ca firmă nu facem filme la kilogram. Te asigur că amândouă proiectele sunt tratate cu tot respectul şi că urmărim să scoatem două filme cât mai bune. Noi trăim bine din publicitate şi ne respectăm deplin meseria, nu facem filme ca să ciupim din finanţările de la stat.
- Unde se plasează noul proiect, în Epoca de Aur sau în zilele noastre? Ce vei „zugrăvi” în el?
- Povestește o sâmbătă din viața unei fete, de dimineață până seara. Ce am eu de zis nu e legat de o epoca anume, dar, desigur, povestea are un context care o plasează într-o perioadă precisă, însă toată atenția e pe personaje, pe motivațiile lor și pe consecințele deciziilor pe care le iau, nu pe coloratura vremii în care se întamplă.
- Cum merge Mobra Films?
- Foarte bine. Suntem în producție cu Amintiri din Epoca de Aur și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, o să lansăm anul ăsta în cinematografe Lost and Found și Off Set, coproduse de noi anii trecuți, fără sprijinul CNC, e și un scurtmetraj al lui Gabi Sârbu, facem și documentare, și publicitate, așa că avem de lucru.
- Care e părerea ta referitoare la scandalul actual din cinematografie?
- Am avea cu toții de câștigat dacă aceste mobilizari tranșante de forțe revoltate s-ar manifesta cât mai constructiv și în timp de pace, şi nu doar consecutiv unor sesiuni de concurs.
- Ești de partea lui Puiu?
- E neîndoielnic că, după succesul cu Lăzărescu..., Puiu are tot dreptul să facă ce film vrea fără să dea socoteală nimănui. Și cred, totodată, că sunt foarte puțini oameni suficient de pregătiți în România care să poată anticipa ce fel de film va ieşi dintr-un sinopsis de trei pagini. Nu mi s-a părut atât de scandalos că i s-au refuzat primele de dezvoltare - asta demonstrează limitele juraţilor, ale sistemului de selecţie şi că trebuie făcute schimbări importante. Găsesc însă că răspunsul ulterior al CNC-ului e impregnat de o mitocănie arogantă şi suficientă care îţi arată cam care e faţa adevărată a acestor oameni când sunt cuprinşi de panică.