REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



KineDok: Vizionare ”Turneul din Besence” împreună cu primarul


     În urmă cu 50 de ani documentarele deschideau spectacolele la cinema, înaintea lungmetrajului de ficțiune. E drept că multe erau de propagandă și aveau doar 10 minute, ca un mic jurnal de știri. Acum, acest gen cinematografic are o distribuție specială, mai ales că mulți cineaști creează lungmetraje. Proiectate la televiziune sau în săli de cinema, dar de cele mai multe ori doar la festivaluri, documentarele au o difuzare asigurată pe internet. Dar cum povestea din spatele poveștii este la fel de interesantă, multe proiecte propun vizionarea unui documentar însoțită de întâlnirea cu realizatorii.
KineDok este ”distribuție alternativă pentru documentare creative”, așa cum îl definește organizatorul One World, în 5 țări europene: Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Croația și România. 12 documentare reprezentative pentru aceste țări vor fi proiectate și la noi, în 14 orașe. Filmele românești din proiect sunt București, unde ești?, de Vlad Petri, și aici...adică acolo, de Laura Căpățână-Juller.
KineDok propune o selecție de documentare și discuții cu realizatorii, dar și proiecții în săli de cinema și în spații neconvenționale.
     Programul a început pe 1 iulie, cu documentarul Turneul din Besence / Men with Balls (Ungaria, 2013, 68 min.), realizat de Kristóf Kovács. Într-un sat din Ungaria, Besence, care are 126 de locuitori, majoritatea rromi și șomeri, primarul a solicitat și a primit fonduri europene pentru amenajarea unui teren de tenis. A angajat un antrenor și a început cursuri de inițiere și apoi de pregătire cu localnicii, pentru a participa la turnee locale. Documentaristul a fost prezent de la începutul lucrărilor. Ineditul proiectului a trezit imediat și interesul presei. Filmul are foarte mult umor, iar multe situații seamănă foarte bine cu întâmplări de la noi: binecuvântarea preoților, chermeze cu muzică și ceaune cu mâncare la orice eveniment, oameni care nu au loc de muncă, dar au bani de băutură la cârciuma din sat, rezistența la nou.
Chiar dacă pare ”o idee trăsnită”, terenul de tenis din Besence i-a adus notorietate localității și alte proiecte cu bani de la stat sau europeni. Pe parcursul celor trei ani, Kristóf Kovács a revenit în sat și a urmărit evoluția situației.
Proiecția de la Cinema Elvira Popescu, unde gazde au fost Alexandru Solomon, director One World România, și Boglarka Nagy din partea Institutului Francez din București, i-a avut ca invitați pe Ignácz József, primarul satului Besence din Ungaria, unde s-a realizat filmul, și Florin Manole, de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Imagine: Dan Țuculescu
  


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru solomon, boglarka nagy, florin manole, kinedok romania 2015, men with balls film, one world romania 2015

Opinii: