E martie, așa că cinepub.ro sărbătorește toată luna cu scurtmetraje studențești regizate de femei. Marți am văzut împreună
Spălătoria de Adina Diana Savin, un infern plin de umezeală, ceva între Saw și Sartre. Acum avem deosebita plăcere de a vă prezenta un scurtmetraj de facultate al
Ivanei Mladenovici, una dintre cele mai îndrăznețe regizoare autohtone.
În 2018, Mladenovic debuta în ficțiune cu
Soldații. Poveste din Ferentari, un film despre relația dintre un doctorand în fenomenul manelelor și un fost pușcăriaș. Filmul a stârnit la vremea respectivă un val de controverse și nu a scăpat nici de ochiul vigilent al frățiilor creștine care au încercat să
boicoteze una dintre proiecțiile de la Cinema Muzeul Țăranului.
Adaptare după romanul autobiografic omonim semnat de Adrian Schiop, scriitorul român cel mai adesea asemănat cu Michel Houellebecq,
Soldații ar fi fost imposibil să treacă neobservat. Iar cel de-al doilea lungmetraj al ei, o autoficțiune intitulată ironic
Ivana cea groaznică i-a oferit regizoarei titlul de fiică teribilă a cinemaului românesc.
Ivana spunea într-un
Q&A că înainte de a ajunge la cartea lui Schiop, scria un scenariu despre un cântăreț de manele, însă romanul a pus-o pe o nouă traiectorie. Iar dacă ar fi că completăm ecuația tematică care este egală cu
Soldații, cu siguranță am pune acolo
Stingeți becurile, debutul ei în lungmetraj documentar din 2012 despre trei tineri eliberați din închisoare care se ciocnesc de realitățile vieții în libertate și
Skin, unul dintre scurtmetrajele ei de facultate și obiectul premierei de astăzi, care urmărește, la fel, o zi din viața unui tânăr ce și-a ispășit pedeapsa și care trebuie să se confrunte cu relația dintre iubita lui și cel mai bun prieten.
În
Skin avem o intercalare a două lumi explorate de autoare. Avem pe de-o parte zona marginală, pușcăria, reprezentată prin Alex și conflictul pe care îl are cu persoana pe care pare că a acoperit-o și care îi datorează o răsplată, dar care îl cam trage pe sfoară. Iar pe cealaltă parte, imaginea unei boeme tinere care trăiește la comun și își duce veacul într-o perpetuă vacanță — prin spațiul și oamenii cu care locuiesc. Așadar, o secvență de tipul prânzului la terasa de mici pare să indice deopotrivă un obicei de consum „autentic” cât și o hipstereală în căutarea „autenticului”.
Dacă prima direcție e grăitoare pentru căutările tematice ale lui Mladenovici în
Soldații și servește de asemenea ca o mostră ficțională a ceea ce vedem în
Stingeți becurile, ce-a de-a doua, anticipează lumea din
Ivana cea groaznică și ridică un semn de întrebare despre direcția cea mai apropiată de regizoare și dacă nu cumva ea poate fi reprezentată chiar prin oscilația între cele două.
