— Într-o emisiune de televiziune aţi spus că televiziunea transformă pe vedete în savanţi şi pe savanţi în vedete. Aţi vrea să ne precizaţi ce-aţi vrut să spuneţi despre aceasta, şi anume ce credeţi asupra rolului savantului ca vedetă?
— Noţiunea de vedetă mi se pare că e recentă, dar eu cred că, cu mijloace variate, adecvate societăţii respective, fiecare structură socială îşi are vedetele pe care le preferă. Vedeta nu e, cum s-ar părea că o arată numele, numai cineva care e văzut, ci cineva care s-ar părea că reprezintă idealul unei societăţi. Mi se pare, de exemplu, că vedetele societăţii feudale erau cavalerul şi sfântul. Evident, acei mai puţin norocoşi nu puteau să fie ridicaţi la rangul de cavaler, dar căutau ca în viaţa lor să realizeze cât de cât virtuţile şi mai ales viciile sfântului. Tot astfel, societatea capitalistă avea ca vedete pe inginer şi pe bancher. Şi una şi alta din aceste situaţii putea fi atinsă de către omul care s-a făcut pe el însuşi (self made man) şi care prin calităţile şi defectele lui pleca de jos pentru a ajunge un mare inventator sau un mare financiar.
Revoluţia tehnico-ştiinţifică face ca astăzi cele două vedete să fie actriţa de cinematograf şi omul de ştiinţă. Despre actriţa de cinematograf trimit pe cel dornic de o informaţie mai amplă la interesantul eseu sociologic publicat de
Ecaterina Oproiu sub titlul «Un idol pentru fiecare». Despre savant, ca vedetă, nu ştiu să se fi scris un studiu de aceeaşi valoare, dar e interesant să menţionez lucrul următor: în S.U.A, în perioada 1955-1975, numărul locurilor de ingineri trebuie să se dubleze, cel al fizicienilor trebuie să se tripleze, iar cel al matematicienilor trebuie să devină de 14 ori mai mare. (Vă daţi seama ce înseamnă de 14 ori mai mare? Înseamnă că, de la lungimea unui deget, care are cam 10 cm., se ajunge la un metru şi jumătate!).
Nu e de mirare, deci, că atâţia oameni vor să devină cercetători ştiinţifici şi că titlul de academician este atât de apreciat chiar şi de cei care îl au. (Mi se spunea chiar, acum câţiva ani, că idealul unei fete destul de cuminţi este să se mărite cu un academician).
De altfel, într-o societate organizată, singurii oameni care pot face frică sunt savanţii. Lor nu li se poate opune nimic.
Aşa încât, astăzi, avem două tipuri, ca întotdeauna. În Evul Mediu, sfântul făcea frică cu perspectivele de apoi, dar cavalerul îndulcea viaţa prin poveştile menestrelului.
Astăzi omul de ştiinţă creează frica de distrugerile bombei atomice şi de indiscreţiile calculatoarelor electronice...
Despre actriţa de cinematograf nu mai e nevoie să vă povestesc eu, rolul îi revine revistei dvs...
— Nu credeţi că e o deosebire între savant şi actriţă, şi că deosebirea constă în faptul că publicul larg e interesat de toate intimităţile actriţelor de cinema, în timp ce arareori aflăm ce mănâncă un om de ştiinţă sau de ce s-a despărţit de o femeie ca să iubească pe alta?
— Nu cred că omul de ştiinţă e prin firea lui mai discret, dar cred că el pune accentul pe alte împrejurări ale vieţii, şi anume pe cele la care ţine mai mult şi care sunt constituite din înseşi descoperirile lui. Nu-i totuşi obişnuit să povestească modul cum a ajuns să facă aceste descoperiri. De altfel, să nu uităm că nici actriţa de cinema nu povesteşte cât de des se îmbolnăveşte de guturai sau de pneumonie din cauza căldurii reflectoarelor şi curentului dintre decoruri...
— Dar atunci când savantul începe să facă pe vedeta?
— Eu nu ştiu ce-i adevărat din ce-a povestit D-na Barnard despre soţul său, dar mi se pare că lucrurile întrec orişice reclamă făcută unei vedete de cinematograf.
— Există şi un vedetism pozitiv al savantului?
— E fără îndoială că nu cred ca vreun fiim să fi avut atâţia spectatori câţi a avut transmiterea coborârii pe Lună, nici ca încordarea privitorului la vreun film să fi ajuns la intensitatea celor care se îngrijorau, timp de câteva zile, de întoarcerea astronauţilor în pericol.
De asemenea, îmi aduc aminte de entuziasmul pe lume stârnit în 1957 de sputnikul sovietic. La câteva zile după lansarea lui, am găsit la Atena un bar care îşi şi schimbase numele în «Sputnik-bar». De asemenea, nu trebuie uitat că Einstein primise invitaţia de a deveni regele unui trib de negri...
— Nu vi se pare cumva că televiziunea a jucat un rol prea mare în promovarea savantului ca vedetă, în zilele noastre?
— Este incontestabil că televiziunea joacă rolul de a stabili contactul pe plan uman între omul de ştiinţă şi marele public. Pe de o parte, omul de ştiinţă e pus să-şi expună părerile în multe probleme general-umane. Pe de altă parte, înseşi preocuparile lui au început să intereseze marele public. Imaginaţi-va că televiziunea ar fi putut da în direct salvarea acelor ţărani muşcaţi de un lup turbat şi vindecaţi de către Pasteur! Ar fi fost desigur o emisie care, mai mult decât faptul aflat din ziare, mult mai mult, I-ar fi pus pe Pasteur în contact cu întreaga omenire. Astăzi, laboratoarele spectaculoase ale unor fizicieni, chimişti, medici sau biologi, şi chiar odăile de lucru mai puţin spectaculoase ale unor matematicieni, încep să fie cunoscute de marele public...
— Socotiţi că această lipsă de spectaculozitate a odăilor de lucru îi face pe matematicieni să fie filmaţi în centrele de calcul?
— Întrebarea e pusă cu schepsis...
