REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Istorie și ficțiune


     Evocarea biografică este, pentru un adept al cinematografului de limbaj, poate proba cea mai dificilă, pentru că leagă ficțiunea artistică de niște întâmplări fixe, reale, adnotabile numai din interiorul unei convenții istorice. Cu atât mai mult când personajul biografiat este destul de apropiat de vremurile noastre, cum este cazul lui Ștefan Gheorghiu din Speranța lui Șerban Creangă. Scenariul va fi cerut, fără îndoială, o cantitate considerabilă de fapte — atestate sau posibile din punct de vedere documentar — până să ajungă la forma finită a narațiunii, alcătuită dintr-un număr limitat de blocuri epice. Așezate într-o succesiune ritmică în care șocul, întâmplarea cheie alternează cu pauza contemplativă, aceste secvențe dau acțiunii un „mers de bielă”, când făcând-o să avanseze, când lăsând să se depună sensurile drumului străbătut. Faptul istoric este scos din structura sa țeapănă, de manual, făcut să reînvie, trecut printr-o baie de culori și detalii care-l fac palpabil, prezent; este amestecat cu alte fapte, venind din microistoria fiecărei zile, care-i dau veridicitate și lui. Accidentul de la Concordia, coloanele cerând Pâine și Libertate, lupta împotriva corporațiilor, în fine arestarea eroului și mulțimile venind să-i ceară eliberarea sunt nuclee, să le sprunem, istorice ; dar ele înoată în plasma amănuntelor cotidiene, se amestecă și se confundă cu prânzuri la iarbă verde, cu întâlniri întâmplătoare în care eroii se destăinuie și ne fac să-i cunoaștem, cu anecdote simpatice și cu fugare priviri de dragoste, cu o infinitate de detalii caracterizând lumea romantică din jurul eroului. Personaje reale și personaje inventate se întâlnesc, se despart, și iarăși se întâlnesc, împletindu-și destinele printre întâmplări reale sau inventate și ele, și astfel ansamblul, menit să fie veridic, dobândește totodată lărgime romanescă, Fixitatea documentară a istoriei este convertită în mijloace filmice din cele mai libere, idei aparent abstracte se îmbracă în trupul vieții, iar istoria coboară din posteritate în concretul de fiecare zi. Se vede, se simte grija autorului pentru orice fapt, pentru orice personaj. Șerban Creangă — ca și alți câțiva colegi ai săi din generația tânără — nu înțelege să facă film oricum (relatare ternă de întâmplări literare văzute pur și simplu printr-o lentilă fixatoare), ci se ambiționează să dea relief, personalitate, culoare fiecărui cadru. Materia filmului său vine astfel spre noi în planuri adânci, în pete cromatice, în învolburări epice, frazate eliptic, iar imaginea globală este de soliditate, de migală, dar în același timp de fantezie și voluptate.
     Fuga de rutină, descoperirea plăcerii cinematografului în fiecare moment și în orice circumstanță înseamnă nu numai o vocație, ci și o garanție — aceea a unui stil decis să rămână continuu tânăr și inventiv.
 
 
(„Filmar”, Ed. Eminescu, București 1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: romulus rusan, serban creanga, speranta

Opinii: