Anul, luna, ziua, locul naşterii 1941, iunie, 19 — Bucureşti. Ca tot omul, şcoala primară, liceul, bacalaureatul. În 1957, o întâlnire întâmplătoare cu
Savel Stiopul, probe pentru un film (
Pasiunea prietenilor mei). Filmul nu se mai face, probele rămân. Un an mai târziu, în timp ce Irina Petrescu e studentă la Filologie
Liviu Ciulei vede probele şi o distribuie în
Valurile Dunării. FiImul este premiat la Karlovy-Vary. Un an mai târziu se înscrie la Institutul de artă teatrală şi cinematografică şi continuă să joace în:
• 1959
Nu vreau să mă însor, în regia lui
Manole Marcus;
• 1960
Poveste sentimentală, în regia lui
lulian Mihu;
• 1961
Paşi spre lună, în regia lui
lon Popescu-Gopo;
• 1963
Străinul, în regia lui
Mihai lacob, film care-i aduce Premiul de interpretare la Festivalul de la Mamaia 1964;
• 1964 este invitată de regizorul maghiar Marton Kellety să joace în filmul său,
Povestea prostiei mele;
• 1965 două filme deodată:
Harap Alb în regia lui Gopo şi
Duminică la ora 6 în regia lui
Lucian Pintilie.
Duminică la ora 6, obţine, în 1966, la Mar Del Plata Premiul pentru regie şi interpretare şi, în acelaşi an, îi aduce Irinei Petrescu încă un premiu de interpretare la Festivalul de la Mamaia;
• 1966 din nou două filme:
Dimineţile unui băiat cuminte, regizor
Andrei Blaier şi
Şeful sectorului suflete, prima întâlnire cu regizorul
Gheorghe Vitanidis;
• 1968
Răutăciosul adolescent, din nou cu Gheorghe Vitanidis şi premiul de interpretare la Moscova, 1969;
• 1971
Facerea lumii, tot în regia lui Gheorghe Vitanidis.
Imediat după absolvirea Institutului, între 1963−1966, Irina Petrescu este asistentă la clasa de actorie, mai întâi la clasa maestrului lon Şahighian, apoi la cea a lui lon Cojar.
Debutul teatral în 1965, cu Ileana, din piesa lui Al. Mirodan, „Noaptea e un sfetnic bun”. În 1966 este angajată la TeatruI Mic. Urmează:
Un spectacol de versuri Prévert, în regia lui Radu Penciulescu;
Silvia din „Dactilografii”, de Shisgall Murray, în regia lui Mihai Dimiu 1967);
Gittel în „Doi pe un balansoar” (înlocuind-o pe Leopoldina Bălănuţă), în regia lui Radu Penciulescu (1968);
Silvia în „Ofiţerul recrutor”, în regia lui Valeriu Moisescu (1969);
În 1970 Lena din „Leonce şi Lena”, de data asta pe scena teatrului Lucia Sturdza Bulandra şi în regia lui Liviu Ciulei;
În 1971 Rosaline din „Zadarnice necazuri de iubire” de Shakespreare, din nou pe scena Teatrului Mic, în regia Soranei Coroamă.
Pe micul ecran:
Fata vitregă din „6 personaje în căutarea unui autor” de Pirandello;
Olga Knipper în „Maliţioasa mea fericire” (Scrisorile lui Cehov);
Nelly din „Febre” de Horia Lovinescu, un fel de întoarcere Ia rolul din
Poveste sentimentală.
Toate trei spectacolele în regia Letiţiei Popa.
Greu de spus, cu asemenea listă în faţă, că Irina Petrescu este, în exclusivitate, o actriţă de film.
