Apărut volumul „Ion Popescu Gopo, omulețul desenat și lumea reală”, aparținând cunoscutului cronicar, teoretician și istoric de cinema, S.V. Asenin, sub redacția Biroului Unional de propagandă a artei cinematografice de pe lângă Uniunea cineaștilor sovietici.
Semnalând admiratorilor lui
Gopo, cititorilor revistei „Cinema” și cineaștilor noștri, existența acestor peste o sută de pagini, bogat și frumos ilustrate, dedicate biografiei unui personaj care a cucerit lumea (Omulețul) odată cu creatorul lui, nu-mi propun să întreprind o exegeză asupra lucrării (aceasta ar presupune scrierea unui alt volum), ci să traduc doar câteva din opiniile lui S.V. Asenin despre Gopo. Să începem prezentarea de pe coperta întâi: „Creația lui Ion Popescu Gopo, principalele lui descoperiri artistice concentrate în domeniul filmului de animație reprezintă o adevărată epocă în istoria filmului de desen animat. Maestrul continuă să creeze, fantezia lui generoasă a dat naștere unor noi și noi idei, dar principala lui operă aparține, indiscutabil, modelelor clasice ale animației. Adevărul istoric și convenția artistică, elemente de fantastic și grotesc, exprimarea metaforica și hiperbola se împletesc, în mod organic, în operele lui, care cuceresc noi teritorii ale realității contemporane”.
Această premisa teoretică justifica pasiunea cu care autorul cărții povestește micile și marile aventuri ale Omulețului, începând cu nașterea lui în anul 1956, continuând cu fulgerătoarea lui recunoaștere internațională („Palme d'or”, Cannes. 1957), urmată de cucerirea celor mai prestigioase trofee din domeniul animației, ani de-a rândul și încheind cu cele mai recente suferințe ale Omulețului întors dinspre marile călătorii cosmico-istorico-geologico-filosofico-geografice înspre lăuntricele eforturi ale cunoașterii și descoperirii de sine.
...Unul din principalele merite ale lui Gopo, ca artist, — spune autorul certe — constă în aceea ca el a dărâmat zidul care separa problematica serioasă, științifică, de animația artistică, plină de umorul și farmecul fanteziei, vorbind cu toată convingerea, în filmele sale, despre condiția-umană, despre raporturile omului cu natura și societatea despre locul lui pe pământ și în cosmos. Din aceasta neobișnuiță până la el — anvergura tematică pe care și-o asuma animația și din alcătuirea unui sistem propriu de mijloace artistice izvorăște întreaga influență exercitate de maestrul roman asupra regiei filmului de animație din țara sa și din întreaga lume.
Structura artistică a filmelor lui Gopo este variate și se desfășoară pe multe planuri, dar, orice latură a vieții ar aborda el, optimismul istoriei, încrederea în înțelepciunea omului rămân suportul neschimbat al viziunii lui poetice și filozofice asupra lumii, al atitudinii lui de creație.
Și poate cel mai impresionant gând pe care artistul îl transmite, prin opera sa, spectatorilor — mai ales tineretului și copiilor, cu care discută de la egal la egal, fără prejudecăți — este acela că omul nu are dreptul — în acest veac revoluționar — să fie pasiv, să plutească indiferent pe deasupra cursului marelui fluviu al timpului”.
Pagini frumoase sunt închinate marilor prietenii ale Omulețului, dialogului creator al artistului român Ion Popescu Gopo cu marile-personalități ale animației mondiale, de la Walt Disney la Ivanov Vano, de la Atamanov la Dușan Vukotic și alții. Ni se pare, de asemenea, interesantă încercarea lui S. Asenin de a pune în valoare elementele de desen animat din filmele artistice de lung metraj ale lui Gopo, descoperite nu numai în acele pelicule în care animația este prezentă ca atare, ci și în filme ca:
S-a furat o bombă sau
Pași spre lună, în care se dezvoltă doar unele teme abordate anterior în filmele lui de desen animat.
Semnalam cu bucurie cartea atât de interesantă a lui S. Asenin și să-i urăm autorului să-și continue studiile cinematografice și în alte cărți la fel de profunde.