REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Ion Caramitru – Fișă personală


— Ca să începem ca la carte, spune-mi, lon Caramitru, în ce zi, lună, an te-ai născut?
— La 9 martie 1942. Devansând întrebările ca la carte, pot să-ți mai spun că am terminat liceul «Mihail Eminescu» din București și că am absolvit în 1964 I.A.T.C. «I.L. Caragiale» cu «Hamlet».
— A fost și anul debutului?
— Da, cu rolul Eminescu din piesa lui Mircea Ștefănescu, pe scena Naționalului. În regia lui Sică Alexandrescu.
— La un deceniu de la debut, ce roluri te așteaptă în noua stagiune?
— Sunt distribuit într-un spectacol de muzică și poezie și în «Elisabeta I-a» de B. Foster, în regia lui Liviu Ciulei. Mă mai așteaptă rolurile în reluare din «Vicarul», «Leonce și Lena», etc.
— În film, cu ce rol ai debutat și când?
— lon, în Comoara din Vadul Vechi de Victor Iliu. În 1963.
— Dacă ar fi să întocmim un dosar artistic printre roluri, la care din ele să ne oprim?
— După debutul cu «Eminescu» vreau să-mi amintesc de următoarele roluri: Perdican din «Să nu te joci cu dragostea» de Musset; Romeo din «Romeo și Julieta» de Shakespeare; Malcolm din «Macbeth»; Octavius din «lulius Cezar»; Eugen din «Candida» de Bernard Shaw; Leonce din «Leonce și Lena» de Büchner; Riccardo Fontana din «Vicarul» de Hochhuth. Aș mai aminti și de rolurile din piesele: «Moartea lui Danton» de Büchner, «Un tramvai numit dorință» de Tennessee Williams, «Procesul Horia» de Al. Voițin, «Photo finish» de Peter Ustinov și «Mincinosul» de Goldoni. M-au pasionat de asemenea și spectacolele de muzică și poezie la care am participat.
— Și în cinema?
— După debutul în filmul lui Iliu a urmat Pădurea spânzuraților, Diminețile unui băiat cuminte, Baladă pentru Măriuca, Colinele verzi și recentul Despre o anume fericire. Nu e o recolta prea bogată. Dar acum lucrez la un film foarte interesant: „O oră din August” de Mircea Mureșan.
— Ai amintiri de la televiziune?
— «Chatterton» de Vigny, «Citadela sfărâmată» de Lovinescu, «Borkman» de Ibsen, «Eu și Hamlet» de Leacock. Și multe altele.
 
(Cinema nr. 10, octombrie 1973)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: bio-filmografie, dan comsa, ion caramitru

Opinii: