Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Invitați la Flight Festival Timișoara: Cristian Mungiu, Irina Margareta Nistor și Adriana Babeți


     Cinefilii timișoreni și pasionații de știință și tehnologie sunt așteptați la Aerodromul Cioca, Calea Torontalului km.3, la Science, Fiction & Technology Film Festival Timișoara (27-29 septembrie). Evenimentul cinematografic se va deschide cu o proiecție a filmului Chuck Norris vs. Communism, în regia Ilincăi Călugăreanu. Proiecția va avea loc vineri 27 septembrie, de la ora 15:00 și va fi urmată, de la 16:30, de un dialog între regizorul Cristian Mungiu, criticul de film Irina Margareta Nistor, protagonista filmului și ambasadorul festivalului de la Timișoara, și scriitoarea Adriana Babeți despre România 30 de ani mai târziu - de la analog la digital. Chuck Norris vs Communism, primul film românesc achiziționat și proiectat în America de Nord de către platforma de streaming Netflix, prezintă povestea casetelor video piratate înainte de 1989, care au transformat vocea unei femei într-un simbol.
     În cea de-a doua zi de festival, pe 28 septembrie, de la ora 11:30, Science, Fiction & Technology Film Festival Timișoara va explora domeniul spionajului cibernetic cu proiecția maraton a mini-seriei Hackerville, regizată de Igor Cobileanski și Anca Miruna Lăzărescu și filmată la Timișoara și în Germania. 
     Duminică, 29 septembrie, de la ora 15:00, va fi proiectat filmul Almost human, în regia danezului Jeppe Rønde, o explorare a viitorului tehnologiei și a valențelor sale. Filmul se construiește pe notițele despre condiția umană ale unor oameni de știință și ale unui robot.
Detalii: facebook
 
(20.09.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: chuck norris vs communism film, cristian mungiu, hackerville serial hbo, irina margareta nistor, science fiction technology film festival 2019

Opinii: