REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Învăţătoarea


     E deosebit de preţioasă colaborarea scriitorilor talentaţi cu cinematografia documentară, constituind una din chezăşiile succesului nostru viitor. La filmul Învăţătoarea (regizor : Mirel Ilieşu, operator : Gheorghe Herschdorfer) se face resimţită intens personalitatea artistică a poetului şi scenaristului Paul Anghel.
Nuvela aceasta prezintă prin însăşi genul ei un pericol: tentativa de a limitele accesibile documentarului. Regizorul a intuit cu inteligenţă acest pericol, evitându-l în bună parte. E o latură merituoasă a lucrării. El nu a găsit îndotdeauna limbajul cinematografic adecvat care să atingă în realizare lirismul emoţionant al scenariului. Cât de impresionant este momentul întâlnirii mamei cu fiica, în şcoala satului natal, şi cât de neconvingătoare e, de pildă, în care copiii o înfruntă pe mama Vetuţei. Să ne închipuim că în locul întâlnirii celor două învăţătoare, aşa cum o cunoaştem, creatorii ni le prezentau întâlnindu-se, dându-şi mâna, sărutându-se „cu emoţie" şi discutând aprins. Toată forţa Iui dramatică ar fi căzut. Emoţia sinceră a chipurilor, exprimată în planuri separate, dă o notă veridică de „surprindere" a faptului descris şi spectatorul este dispus psihologic să participe la această întâlnire. El nu mai are timp să se întrebe dacă e autentică sau nu. O crede pentru că o simte, participă emoţional la ea. Dimpotrivă, în secvenţa cu mustrarea mamei Vetuţei, dominantă este senzaţia de „înscenare". Regizorul urmăreşte sosirea copiilor, întâlnirea cu mama, îi pune pe aceştia să ,privească sever, urmăreşte reacţia inculpatei şi totul sfârşeşte cu bine. Secvenţa putea fi rezolvată din perspectiva mai indepărtată a unui povestitor, fără ostentaţia vădită a unui dramatism de comandă.
     Obieetivul cinematografic în filmul documentar trebuie să fie mai degrabă un comentator atent şi sensibil, decât un înregistrator mecanic al faptelor relatate în scenariu. În această lumină trebuie să înţelegem de ce e secătuită de vlaga emoţiei secvenţa sărbătoririi învăţătoarei, eveniment la care se întâlnesc mai multe generaţii de „şcolari".
     Regizorul nu se preocupă îndeajuns de însufleţirea portretului eroinei — acest chip emoţionant prin simplitatea sa grăitoare, prin lumina interioară ce izbuteşte să răzbată până la spectator într-un singur cadru din film. Deşi creatorii folosesc un mijloc interesant de suspensie, de pregătire a primei apariţii a chipului eroinei, primul plan filmat din faţă în care eroina vorbeşte -- fără să fie înregistrat sincron — te şochează şi nu izbuteşte să  ţi-o apropie. În aceeaşi secvenţă, învăţătoarea, controlând din mers lucrarea unui şcolar, manifestă prin gest şi mimică o oboseală şi amărăciune care nu o caracterizează. Aceeaşi notă e sugerată şi de comentariu, când îi redă monologul interior.
     În general, regizorul nu se preocupă să redea prin mijloace cinernatografice amănunte semnificative, care ar putea grăi ceva despre firea ei aprigă şi totuşi blândă, despre caracterul ei tenace, despre pasiunea sa în muncă. Aceste trăsături, care reies clar din anecdotica descrisă de scenarist, nu sunt subliniate de regizor în comportarea ei faţă de oameni şi în special faţă de copii. Cuminţenia ireproşabilă a copiilor sugerează o notă de severitate şi lipsă de comunicare din partea eroinei. Regizorul ar fi putut da un colorit special, o notă de autenticitate, prin plasarea acţiunii în ambianţa satului, prin exploatarea zgomotelor de ambianţă etc. Scenaristul vorbeşte despre viaţa aspră a locuitorilor, despre „un pumn de case răsfirate printre livezi". Cu atât mai stridentă este apariţia sătencelor purtând straie de sărbătoare la îndeletnicirile lor zilnice. Mama Vetuţei îi ascunde cărţile şi o trimite pe fetiţă cu capra, dar... într-o fotă frumoasă „de zile mari".
     Cu toate că, vorbind despre problema prezentării „omului" în filmul documentar, m-am referit în special la munca de regie, trebuie însă remarcat limbajul viu, colorat şi .poetic al comentariului, precum şi deosebita măiestrie a aranjamentului muzical (Th. Mitache).
 

 
 
(Film nr. 3, martie 1957)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, invatatoarea film, mirel iliesiu

Opinii: