REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Întunecare. Miniinterviu cu Al. Tatos


     Ce va spune ecranizarea celor care au citit „Întunecare” de Cezar Petrescu, dar şi celor care nu au citit cartea?

     Al. Tatos: Eu unul o spun din capul locului: nu cred în ecranizări. Cele câteva exemple celebre care mi se pot da nu sunt decât excepţiile care, cum se spune, confirmă regula. Cred doar în acele filme opere de sine stătătoare care, chiar dacă îşi găsesc punctul de pornire în literatură, reuşesc să-şi consolideze propria lor identitate. Pe tema asta s-au cheltuit multe vorbe, se mai strică şi astăzi destulă hârtie, deşi „oul lui Columb” a fost demult descoperit: că filmul şi literatura  sunt două genuri cu totul distincte, iar realizarea unei pelicule fidele după o proză nu e posibilă fără un procent serios de... infidelităţi sau multe omisiuni. De aceea, preferabil este să se nască ceva cu totul nou. Pentru Mere roşii sau Duios Anastasia trecea, două dintre filmele mele care-şi aveau sursa inspiratoare în proze, Ion Băieşu şi D.R.Popescu nu s-au rezumat la simple ecranizări ci s-au detaşat de propriile lucrări şi au scris scenarii „originale” pentru aceste filme. La Mere roşii care avea un titlu schimbat faţă de nuvela inspiratoare („Trezeci şi opt cu doi”) şi nu era specificat pe generic acest lucru, am trăit liniştit. În schimb, când s-a discutat Duios Anastasia trecea, s-a depus multă ştiinţă pentru a se compara nuvela cu filmul: nu ştiu de ce avem noi mult apetit pentru comparaţii şi îmi amintesc cum mă amuzam observând cu câtă râvnă erau căutate anumite situaţii sau personaje, chiar imagini, ale nuvelei în film şi viceversa, când fiecare dintre acestea aveau un act de naştere propriu şi deveniseră fiecare „altceva”. Cu atât mai mult mă aştept la aceste comparaţii când va apare Întunecare, după un roman pe care fiecare l-a citit în şcoală – în cele mai dese cazuri numai în şcoală. De aceea această carte de căpătâi a rămas întipărită în amintire însoţită de elanurile juvenile ale unui gust în formare care i-au exaltat virtuţile. Deseori, când spun că lucrez la Întunecare, mi se replică „Ce frumos!” Iar dacă interlocutorul nu scormoneşte în negura amintirilor şi argumentează cu câteva frânturi sau situaţii din „Ultima noapte de dragoste" (credeţi-mă mi s-a întâmplat nu odată), el rămâne la această profundă judecată: „Ce frumos! Ce mult mi-a plăcut mie această carte!” ceea ce, lăsând la o parte anecdotica, pentru mine autorul viitorului film  devine o cumplită povară: nu e uşor să te măsori cu un model atât de celebru şi, de fapt, atât de puţin cunoscut. Dar, nu din precauţie ci din convingerea că numai astfel poate fi abordată cinematografic o operă literară, fac abstracţie că viitorii spectatori au citit sau nu această carte: dorinţa mea este să realizez un film. Un film de sine stătător. Un film care se inspiră din romanul „Întunecare”, care-şi extrage de acolo idei, situaţii, personaje, dar pe care le retopeşte şi le lasă să curgă în propria lor matcă, păstrând doar spiritul operei.

     Ce înseamnă această ecranizare în filmografia personală?

     Al Tatos: Ce înseamnă pentru mine? În primul rând posibilitatea de a face un film după o „recreaţie” de 3 ani. Un film de care să nu-mi fie jenă, care prezintă o miză, care doresc, fireşte, să mă reprez inte. Pentru că altfel nu l-aş face.
 


 
(Cinema, august 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, cezar petrescu, ecranizare, interviu, intunecare, roxana pana

Opinii: