REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Între portativ şi ecran


     Deşi poate că părea bizar, prima întrebare pe care i-am pus-o lui Dumitru Capoianu — un alt membru al „Triplei înţelegeri” GopoD. Ionescu − D. Capoianu — s-a referit la nişte... şuruburi. De vină nu este autorul acestor rânduri. În confesiunile asupra artei sale, făcute în „Filme, filme, filme, filme”, Gopo îşi apreciază preţiosul colaborator al producţiilor sale în felul următor: „Muzica a fost compusă de un compozitor pe pianul căruia sunt mai multe şuruburi decât note muzicale. Compozitorul este Dumitru Capoianu cu o imaginaţie bogată, mereu modificând şi improvizând acorduri, chiar în timpul înregistrărilor...” Şi totuşi, ce vrea să spună Gopo? Întrucât socotim prematur să dăm acum răspunsul, din motive de ordin gazetăresc, ne propunem să vă lămurim ceva mai Ia urmă. Până atunci, să-I vizităm pe Dumitru Capoianu, în chiar sanctuarul creaţiei sale: acasă.
     Chibzuind îndelung înainte de a se exprima (probabil pentru a-şi controla jovialitatea-i probabilă), ne introduce în biografia sa. Anul 1941 marchează începutul carierei lui Capoianu: intră să studieze la Conservatorul din Bucureşti. În 1945 era un violonist activ. Povestea unei zile a adolescentului de 15 ani arată cam astfel: Dimineaţa — elev de liceu. După amiaza — student la Conservator. Seara — în orchestra Teatrului Naţional, câştigându-şi existenţa. În 1950 devine consilier muzical al tinerei cinematografii româneşti, între 1952 şi 1955 activează la Radio, în compartimentul regiei muzicale, pentru ca după 1955 să se dedice, cu totul, compoziţiei. Creaţia sa este diversă. Un concert de vioară, mai multe suite pentru orchestră, un divertisment pentru orchestră de coarde şi clarinete, numeroase piese muzicale pentru muzică de cameră... Şi un capitol cu totul aparte: muzica pentru aproape 20 de filme. Amintim câteva dintre ele: de desen animat — O poveste colorată, Ursuleţii etc. — documentare, mai cu seamă în colaborare cu regizorul Ion Bostan — Jad-cuarţ-agată, Urme pe zăpadă ş.a. — artistice (scurt, mediu şi lung metraj) Partea ta de vină, (regia Mircea Mureşan), Paşi spre lună (regia lon Popescu Gopo) ş.a. Ajunşi aci, iată-ne de fapt... acasă.
— Ce părere aveţi despre muzica de film?
— Nu cred să exagerez de fel socotind că a fi compozitor de muzica de film înseamnă a activa în limitele unei meserii speciale. Dacă vrei să realizezi ceva în muzica de film, trebuie să i te devotezi cu trup şi suflet.
— Montajul, procesele de laborator trebuie cunoscute în egală măsură?
— Pentru cine vrea să compună muzică de film, sau cel puţin pentru mine, chestiunea se pune astfel: să cunoşti toate fazele prin care trece filmul, având însă obligaţia de a fi specialist în problemele sunetului. Aici e aici!
— Muzica nu reprezintă totuşi, în film, creaţie independentă, de sine stătătoare?
— Ba da... însă... Muzica de film n-are legi proprii ca muzică. Este o contopire, o rezultantă... De aceea, când scrii muzica pentru un film, n-ai voie să vii cu nicio „zestre” din afară. Altfel devii discordant, muzica nefuzionând perfect cu întreaga operă artistică la care participi.
— Spuneţi asta pentru că...
— Experienţa... De fiecare dată, după ce am văzut despre ce este vorba într-un film la care începeam să lucrez, a trebuit să mă reprofilez ca muzician, să desprind ipostaze muzicale noi... Când porneşti în călătoria pentru realizarea unui film, pe platforma de turnare trebuie să aduci cu tine „bagaje” în care să se afle muzică de dans, uşoară, de cameră, corală, mai ales simfonică...
     ​Aci ajunşi, s-ar cuveni o subliniere: ce înseamnă „să aduci cu tine”... Observaţia lui Gopo despre Capoianu apare aici în întreaga ei semnificaţie: imaginaţia bogată. Dumitru Capoianu nu pastişează muzica de operă, corală ori uşoară. Ci creează o asemenea muzică potrivită celor mai diferite ipostaze ale filmului. Să ştii să creezi o ambianţă muzicală în 7 Arte — exprimând încununarea victoriei omuleţului asupra fricii — şi la fel de izbutit, în Paşi spre luna — momentul Galileo Galilei, cu acea atmosferă medievală, plină de gravitate şi ironie, ori vibraţia muzicală pe cosmodromul ultramodern — înseamnă să ai multă imaginaţie şi în mod indiscutabil talent.
     ...În sfârşit, iată-ne ajunşi la colaborarea cu Gopo, care se desfăşoară începând din 1956. Realizări: muzica la celebrităţile de scurt-metraj, precum şi la filmele artistice O poveste ca-n basme, S-a furat o bombă, Paşi spre lună.
     Iar rezultatul — 8 filme comune, cu Gopo şi Dan Ionescu, aproape 30 de premii internaţionale şi titlul de Laureat al Premiului de Stat.
— În încheiere am vrea să ...
— Dar cum rămâne cu şuruburile? — se va impacienta poate un cititor.
     Într-adevăr, cât pe-aci să rămânem datori. Pe pianul compozitorului se găsesc numeroase şuruburi, printre siguranţe, lămpi de radio, alături de un letcon, ciocănele, chei etc. Capoianu este un pasionat după electronică şi fotografie. O ipostază preferată — bineînţeles, după cea a creaţiei muzicale: să ciocănească, să măsoare, să lipească. Toate fiind suportate cu stoicism de magnetofoane, radio şi celelalte aparate electrice din casă. Ca şi de instalaţiile similare ale prietenilor care au naivitatea să i le încredinţeze.
— Proiecte?
— În cinstea lui 23 August voi termina muzica la un balet intitulat „Oţelul” pe un libret de George Voinescu, Nicuşor Constantinescu şi Oleg Danovski... Apoi, probabil că voi colabora la viitorul film al lui Gopo, Harap Alb. Deşi, mai ştii...
 
(Cinema nr. 6, iunie 1964)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: carol roman, dumitru capoianu, interviu, muzica de film

Opinii: