Interviul săptămânii cu Dan Condurache

     Nu ne întâlnisem niciodată până acum. Îl știam de pe scenă și din filme. Aveam imaginea lui prin prisma acelor roluri: un om dur, dificil, ursuz, adesea mefistofelic. Nu știam dacă așa era într-adevăr, dacă îi plăcea să fie considerat astfel sau dacă unii regizori au crezut că e tipul de personaj care i se potrivește cel mai bine.
     Am descoperit un interlocutor afabil, politicos, locvace, dar reticent în a vorbi despre sine și, mai ales, despre cariera lui. “Care carieră?”, m-a întrebat Cicea din La capătul liniei, și căpitanul Cernea din Emisia continuă, și Sandu Popescu din Sezonul pescărușilor, și Dan Scheianu din Întunecare, și Dumitru din În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, și Nicu din Dacă bobul nu moare. Iar în spatele lor, ca un ecou, se auzea “Care carieră?” rostit de Woland din “Maestrul și Margareta”, cu zâmbetul lui neliniștitor, care venise să asiste la discuția noastră ca reprezentant al atâtor zeci de personaje jucate pe scenă.
     Să fim serioși, domnule Condurache, modestia e bună, dar cu măsură!