Renașterea cinematografiei moldovenești a fost pe buzele multora de-a lungul ultimilor zece ani, cu referire îndeosebi la renaștarea sa instituțională. S-a elaborat o Lege a Cinematografiei (2014), s-a înființat un Centru Național al Cinematografiei (2016) și, încet-încet, au apărut debuturile unei noi generații de cineaști, dintre care pentru moment s-au remarcat, în feluri și „scene” festivaliere foarte diferite, cineaștii Otilia Barbara și Ion Borș Acesta din urmă este regizorul comediei Carbon, un mic fenomen național titrat drept recordul de spectatori al unui film domestic din întreaga istorie a Republicii Moldova. Scenariul Marianei Starciuc se întoarce în 1992, la Războiul din Transnistria, pe care îl plânge și ia în derâdere drept o absurditate a tranziției, în timp ce mizanscena lui Borș se joacă cu timpii morți ai ruralului deșertic și aceia pe repede înainte ai genurilor (comedie, thriller) și tranziției.
După premiera internațională la Festivalul de Film de la San Sebastian (2022) și succesul de acasă, Carbon a câștigat Premiul publicului la TIFF 2023 (alături de Libertate al lui Tudor Giurgiu, căci cineastul-director a găsit din nou de cuviință să își prezinte propriul film în propriul festival), iar acum încearcă imposibilul: o lansare estivală de succes în cinematografele românești.
Ion Borș despre „Carbon”
