REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Interviu cu Bogdan Theodor Olteanu


     Câteva conversații despre o fată foarte înaltă urmărește evoluția relației dintre două tinere (Silvana Mihai și Florentina Năstase sunt cele două actrițe, dar numele personajelor rămân necunoscute), începând cu flirturile de început (care integrează canalele de comunicare digitale și un film în film) și continuând cu momente de intimitate și blocaje emoționale. Filmul a avut premiera la TIFF 2018, iar cu această ocazie am vorbit cu Bogdan Theodor Olteanu despre provocările care vin odată cu un film independent (fără finanțare de la stat, deci cu un buget minim de producție), despre cum a gândit mizanscena conversațiilor pe Skype și cum a lucrat cu actrițele, dar și motivele pentru care era important acest film pentru el. De asemenea, am discutat cu Bogdan Theodor Olteanu și cum a fost să lucreze la un film în care personajele sunt femei: „Am avut foarte mult timp un sentiment de impostură, că sunt în poziția asta, și pe urmă am încercat să găsesc căi în care să combat sentimentul acesta de impostură. Am rugat două fete să colaboreze cu mine în scrierea scenariului și am încercat să mă documentez cât să mă simt sigur. Mi-am impus și niște limite în timpul procesului de repetiție și filmare.”
 
Montaj: Radu Georgescu
Imagine: Valeriu Ciubotaru
 
(26.06.2018)

Cuvinte cheie: bogdan theodor olteanu, cateva conversatii despre o fata foarte inalta film, florentina nastase, silvana mihai, transilvania film distribuitor

Opinii: