REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Întâmplări de pe platou la “Furia”, povestite de Radu Muntean



Şofer la un cadru
Când am filmat secvenţa din Mercedesul cu care Bogdan Uritescu îi duce pe Dragoş şi pe Andi la Gabonu, a fost un cadru în care, în afară de cei doi actori de pe bancheta din spate şi aparatul care era fixat pe scaunul din dreapta, nu mai era loc decât de şofer. Aşa că, neavând încotro, şoferul a trebuit să fiu eu. Asistentul de cameră mi-a fixat un monitor mic la baza parbrizului, am dat “motor” singur şi am condus… cu ochii mai mult în monitor, la actori, decât la drum! Noroc că la ora 5 dimineaţa nu prea era nimeni pe stradă.
 
Paintball
În secvenţa în care Dragoş şi Andi sunt ţintiţi cu puşca de paintball de Crocoi, cel care şi-a asumat rolul de ţintaş a fost tot regizorul, care altă dată a fost şi şofer la cadru. “Vroiam să trag exact atunci când nu se aşteptau, pentru a obţine reacţii cât mai fireşti. L-am protejat pe Andi - care trebuia să fie victima - cu un burete care-i acoperea o jumătate de spate şi am tras. Primele două “focuri” au fost ratate (era prost reglat laserul…) şi cei doi începuseră deja să facă mişto de mine, povesteşte Radu. Pe a treia am nimerit-o, însă exact lângă suprafaţa protejată, aşa că l-a pişcat serios pe Andi, care a “ţopăit” pe bune de durere (dubla aceasta a şi intrat în film). Apoi i-am lăsat să-şi spună replicile şi am început din nou să trag, la “foc automat”, vânându-i ca pe iepuri! Secvenţa a ieşit extrem de comică, dar, în cele din urmă, a picat la montaj pentru că am considerat că personajele ar fi trebuit să fie mai afectate de ceea ce tocmai li se întâmplase!
 
Lecţia de înot pentru Dorina
“Dorina nu ştie să înoate”, spune regizorul. Sau cel puţin aşa susţine ea… Cert e că, pentru a-i risipi temerile legate de secvenţa lacului, în care trebuia să înoate alături de Dragoş, actorii şi regizorul au făcut o repetiţie într-un bazin închiriat de producţie. “M-am băgat în apă împreună cu Dragoş”, povesteşte Radu, “şi vreo oră jumătate am chinuit-o pe Dorina, aruncând-o de la unul la altul şi încercând s-o învăţăm să înoate “the hard way”. Şi toate astea pentru ca, în cele din urmă, să filmăm într-un lac în care apa n-avea mai mult de o jumătate de metru adâncime…!”, adaugă regizorul.
 
Barba lui Andi
“Asta e o poveste pe care-am aflat-o mult timp după filmare, chiar de la Andi”, povesteşte Radu Muntean. “La un moment dat, în timpul filmării, omul a câştigat un casting pentru o reclamă la telefonie mobilă. Nu mi-a spus, pentru că oricum noi lucram noaptea şi nu mă-ncurca prea tare dacă filma câteva ore în timpul zilei.
Doar că, ajuns pe platou, regizorul şi agenţia au vrut să-i radă barba, pe care “Felie” o avea racord în film. Andi spune s-a opus cât a putut, dar, până la urmă, l-au convins să şi-o radă (era barbă de o săptămână, nu foarte mare). Seara a venit pe şest la filmare, s-a dus repede în rulota de machiaj şi s-a rugat de fetele de acolo să-l ajute. Iar ele, inimoase şi talentate, i-au tuns frumos părul de pe ceafă şi i l-au lipit pe obraz! Au lucrat frumos, nimeni nu s-a prins, iar Andi a scapat de câteva şuturi de la mine…”
 
Gabonu şi copiii
În ultima zi de filmare, când am tras, de fapt, prima secvenţă a lung-metrajului, filmam câteva cadre cu Dragoş şi Andi, în timp ce, într-una din încăperile alăturate, aşteptau cuminţi să le vină rândul Adrian Tuli, actorul care-l interpretează pe Gabonu (50 şi ceva de ani, ditamai omul, solid, ras în cap, cu tatuaje pe ambele braţe, şeful groparilor de la cimitirul Sfânta Vineri) şi un grup de fetiţe de 12 ani, care veniseră pentru figuraţie.
Aşteptarea lor s-a prelungit câteva ore bune, aşa că, la un moment dat, l-am văzut pe Adrian cum se juca de-a v-aţi-ascunselea cu fetiţele pe culoarul din Buftea!, îşi aminteşte regizorul. Omul a luat extrem de în serios jocul, aşa încât, atunci când fetele l-au găsit în ascunzătoare, a fost extrem de furios pe cel pe care-l bănuia că l-a deconspirat. Şi nu vrei să-l vezi pe Adrian furios!…
 
Adrian (Copilu’) Minune a cântat şi-n realitate la ziua puştiului din film
Actorul care-l joacă pe Crocoi, pe numele său Alin, un puşti obraznic de 12 ani, cu celular la curea, vine la Copilu’ Minune şi-i zice în faţă. ”Ce faci, mă?… Mă mai ţii minte?…” Copilu’ se uită atent la el, dar nu, nu-l ţine minte… Atunci Alin îi explică şmecher: “Păi cum, mă, acum un an ai cântat la ziua mea. Taică-meu e Tarzan din …(aici zice numele unui cartier pe care nu-l mai ţin minte, povesteşte regizorul).
În momentul următor, Copilu’ Minune şi-a adus aminte că a cântat la ziua lui Alin, exact aşa cum, în film, cântă la ziua lui Crocoi!
 
Suporterii Dinamo din Furia sunt, în realitate, stelişti
“Pentru secvenţele în care se bat suporterii stelişti cu cei dinamovişti am adus figuraţie doar din galeria Stelei, pentru că filmam în Drumul Taberei, şi am vrut să evităm un măcel pe bune”, spune Radu Muntean.
“N-a fost uşor, însă, până la urmă, am reuşit să-i convingem pe stelişti să îmbrace tricourile lui Dinamo şi să scandeze imnul Dinamo, “Câine pân’ la moarte!” Doar că, după fiecare dublă, trebuia să aşteptăm puţin, până când grupul de suporteri defula în violente scandări anti-Dinamo!!”
 


Galerie Foto

Cuvinte cheie: furia, pe platouri, radu muntean

Opinii: