O discuţie cu cineastul
Alexandru Solomon despre ultimul său documentar,
Ouăle lui Tarzan, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul
Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Întâlnirea cu regizorul Alexandru Solomon va avea loc sâmbătă, 22 iulie, de la ora 12.00, iar vernisajul expoziției și discuția cu echipa de filmare a documentarului
Planeta Petrila – regizorul Andrei Dăscălescu, artistul Ion Barbu, minerul Cătălin Cenuşă şi producătoarea
Anamaria Antoci – vor fi programate pentru 21 iulie, de la ora 11.00.
Despre expoziție, Andrei Dăscălescu spune: „Sunt imagini surprinse între mai 2013 și ianuarie 2017, în orașul Petrila și în mina Petrila. Multe

imagini din expoziție completează portretul comunității făcut în film, expoziția fiind, într-un fel, complementară documentarului.”
De asemenea, spectatorii vor putea participa la o demonstraţie de imprimare de clachete 3D făcută de grupul Plan Zero şi la o discuţie despre BD cu colectivul Terapie de Basm, precum şi la o întâlnire cu juriul competiţiei.
Toate cele cinci evenimente vor avea loc la centrul cultural AMBASADA, iar intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.
Detalii:
www.ceaucinema.ro //
facebook