REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Înscrieri la Animation Worksheep #14


     A paisprezecea ediție a Animation Worksheep, singurul atelier intensiv de animație din România, așteaptă o nouă generație de cursanți între 6 – 28 martie 2020, la Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic, în Bucureşti.
     Organizatorii vor reveni la construcția universului distopic al „Călușarilor”, cel mai ambițios proiect realizat de ei până acum.   
     În cadrul celei de-a 13-a ediții a Animation Worksheep, aceștia au pus bazele unui univers fantastic inspirat din folclorul și mitologia românească, cu ajutor inputului creativ al fiecărui participant, trainer și membru al echipei. Povestea începe în 1968 cu invazia Cehoslovaciei și denunțarea acesteia de către Nicolae Ceaușescu și continuă într-un univers distopic în care URSS invadează și anexează România. Pentru a scăpa de sub jugul sovietic soții Ceaușescu caută ajutorul unor ființe supranaturale.
     Participanții celei de-a 14-a ediții a atelierului vor aprofunda diverse tehnici de animație, precum 2D desenat/digital, 3D, stop-motion sau cut-out, folosind cele mai noi tehnologii, precum și elemente de storytelling și editare, asemenea modului de lucru în studiourile consacrate de animație.
     Se pot înscrie la atelier tinerii din România şi Republica Moldova, cu vârsta de peste 18 ani, fiind vizați în primul rând animatorii la început de drum, studenți sau proaspăt-absolvenți.
     Aceștia trebuie să trimită, până pe 23 ianuarie, un e-mail la ion@estenest.ro care va conține CV-ul, portofoliul și o scrisoare de intenție.
     Participarea este gratuită.
     Animation Worksheep este un proiect organizat de Asociația Culturală ESTENEST, condusă de Vlad Ilicevici, cineast, muzician și totodată cel care a condus echipa și producția festivalului Animest timp de 11 ani.
     Proiectul este co-finanțat de AFCN și CNC, având ca parteneri CINETic și UNATC.
     Detalii: www.worksheep.ro
(09.01.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: animation worksheep 2020, animest, atelier de animatie, inscrieri atelier animatie

Opinii: