​Ingeniozitatea experimentului

     Ambiţia documentarului
     Parcurgând în continuare lista laureaţilor «Cupei de cristal», ediţia 1980, ajungem firesc la cea de a doua importantă grupă a scurtmetrajelor de nonficţiu­ne, în speţă la filmele ştiinţifice. Obişnuiţi parcă dintotdeauna cu concursurile şi distincţiile, inclusiv cu cele internaţionale (dacă ne vom opri privirile asupra unei alte liste mai ample, cuprinzând recompensele atribuite peste hotare cineaştilor de la «Sahia film», vom observa cu uşurinţă că majoritatea premiilor şi diplomelor a fost obţinută de-a lungul anilor de filmul ştiinţific), realizatorii acestor pretenţioase documentare ne-au oferit şi de astă dată o întrecere intere­santă şi echilibrată, cu câteva capete de afiş de o indiscutabilă forţă competitivă. În fruntea clasamentului, fapt oarecum ieşit din comun, o clasificare «ex-aequo»: La hotarele vieţii de Maria Săpătoru şi Întipărirea de Alexandru Sîrbu, două pelicule foarte diferite şi, în acelaşi timp, surprinzător, foarte asemănătoare. Di­ferite, îndeosebi din punctul de vedere al proce­deelor cinematografice specifice; asemănă­toare însă, printr-o comună şi îmbucurătoare năzuinţă spectaculară, printr-o apropiată pu­tere de atracţie imagistică.
     Cu nedezminţită limpezime, dar şi cu expli­cabilă prudentă, La hotarele vieţii ne deschi­de o poartă spre înţelegerea unor tulburătoare descoperiri dintr-un domeniu atât de actual cum este cel al embriologiei. Relevarea, inclu­siv prin intermediul a multiple şi iscusite filmări sub lupă (la înfăptuirea cărora, contribuţia operatorilor lon Năstasă şi Mircea Gheorghiu s-a dovedit esenţială), a roadelor unor migă­loase şi, câteodată, de-a dreptul senzaţionale experienţe de laborator întreprinse de cerce­tători, ne ajută, printre altele, să înţelegem câte­ ceva din complicatele mecanisme ce declan­şează malformaţiile congenitale şi bolile me­tabolice dar, mai cu seamă, ne invită la meditaţie, la dobândirea pe cât posibil, de răspunsuri proprii la unele interogaţii fundamentale ce sunt departe de a aparţine exclusiv oamenilor de ştiinţă.
Ingeniosul experiment aflat la baza filmului Întipărirea l-a impus fără dificultăţi nu numai în faţa juriului «Cupei de cristal», ci şi în ochii publicului larg. Nostimele şi voioasele răţuşte ce se ţin scai de nemaiîntâlnitele lor «mame» (întruchipate pe rând, de un tanc jucărie, o pi­sică şi respectiv, un om), se arată nişte vedete de prima mână, capabile să culeagă oricând aplauze la scenă deschisă. Am minimaliza însă eforturile tenace depuse de regizorul Alexandru Sîrbu şi operatorul Constantin Te­odorescu întru surprinderea exactă a reacţiilor unor anseiforme abia ieşite din găoace, da­că am atribui realizării doar atari virtuţi. Ţe­lurile autorilor au fost, de fapt, cu mult mai am­biţioase (deşi nu chiar pe de-a-ntregul a­tinse, datorită finalului uşor abrupt), «înti­părirea» timpurie a comportamentelor informa­ţionale la cele mai diverse specii de vieţuitoa­re, dovedindu-se în realitate o problemă com­plexă ale cărei implicaţii profunde depăşesc sfera unui excepţional spectacol cu boboci de raţă.
     Aceste două vârfuri ale concursului nu au umbrit nicidecum meritele celorlalţi premiaţi, întreg palmaresul fiind alcătuit din pelicule cel puţin onorabile, îndeobşte edificatoare asu­pra stadiului actual atins de filmul ştiinţific românesc. Astfel, din grupul scurtmetrajelor destinate popularizării cunoştinţelor despre istorie, s-a desprins Posada pentru dinamism audiovizual, pentru aspiraţia realizatorilor (re­gizorul Mircea Popescu şi operatorul Lauren­ţiu Mărculescu) de a evoca o pagină de glorie a trecutului cu ajutorul a foarte puţine docu­mente. Cu aceeaşi neobosită pasiune, lon Bostan ne-a purtat iarăşi pe meleagurile de neuitat ale Deltei, dezvăluindu-ne în Şi păsă­rile se pot înţelege noi amănunte despre mi­graţie şi vremea cuibăritului, despre instinctul de asociere al zburătoarelor mai mari sau mai mici.
     În sfârşit, dar nu în ultimul rând, se cuvin menţionate pentru trăsături asupra cărora, s-ar cuveni insistat, filmele semnate de Jean Petrovici (Prim plan, cercetarea stiinţifică), Ladislau Karda (Priorităţi medicale la Şim­leul Silvaniel), Mircea Săucan şi Tiberiu La­zăr (Tutunul), Paula Popescu Doreanu (Res­taurarea, act de cultură). Încă o dată, «Cupa de cristal» s-a înfăţişat ca o efervescentă întâlnire de lucru, ca o competiţie de o rodnică e­mulaţie profesională. Să sperăm că cineaştii documentarişti nu se vor opri aci şi că în 1981 vom mai putea vorbi şi despre alte cupe.