Din documentarele lui
Constantin Vaeni răzbate o teribilă ambiție de a face cinema. Cinema oricând, din orice.
În cazul de față, e vorba de absolvenții școlilor superioare care merg direct în producție. Importantă temă, dar și dificilă! Dificilă, mai ales după epuizarea pregenericului! Dificilă, dar nu imposibilă! Prima soluție: alegerea unor eroi de profesiuni foarte diferite, ceea ce susține un fel de tensiune a contrastelor — un medic, un inginer, un agronom, un profesor. A doua soluție: o mare diversitate de ambianțe cât mai exotice, ceea ce oferă șansa spectaculosului — medicul e în Deltă, inginerul e la o rafinărie din Bihor, agronomul în Balta Brăilei, iar profesorul în Munții Vrancei. A treia soluție: toți eroii apar aproape în toate cadrele în mers, ceea ce sporește dinamismul: medicul cu barca, apoi cu vedeta rapidă, inginerul pe pasarele metalice, suspendate la mare înălțime, agronomul cu șareta, dar și cu șalupa, și chiar profesorul e înfățișat în timpul unei excursii cu elevii, în preajma unei cascade, deși el predă limba română. În sfârșit, dar nu ca elemente de mai mică importanță, la toate cele de mai sus se adaugă «Balada plecării de acasă» de Tudor Gheorghe — pentru potențarea pregenericului și a finalului — apariția repetată a regizorului-reporter, în costumații diferite, vorbind cu fiecare dintre cei patru eroi, inclusiv într-o imagine inversă, răsfrântă în păcură și stop-cadrul final, cu un cal în galop — încheind filmul cu o metaforă frapantă.
Adevăratul personaj în acest documentar este temperamentul unui regizor în formare. De fapt, ambiția și frenezia sa ne inspiră nu numai înțelegerea, dar și toată considerația. Pentru că Vaeni este mai mult decât un bun profesionist, e un virtuoz precoce, un riguros care ține ca și exercițiile sale de azi să-l reprezinte pe cel care vrea să fie el mâine. Deocamdată există un singur risc, care ne apărea în filmul său anterior —
Play-Cupa Davis, mai consecvent și mai unitar ― dar care se face simțit în acest documentar prelungit până la două acte. Riscul ca aceste exerciții stilistice și tehnice, pe marginea temei, să facă necesare, pentru compensație, prelungiri suplimentare, ilustrative, pentru explicarea repetată, uneori anostă, a temei propriu-zise.