REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​În hora fermecătoarelor convenții


     Interpreți și roluri
     Fără îndoială că „basmele vorbesc intre ele (ca să-I parafrazăm pe Umberto Eco: „...cărțile vorbesc între ele...”) și Gopo știe asta nu de ieri, de azi; mai mult decât atât, el a intuit că, dintre toate cărțile, basmele — da­torită structurilor arhetipale cu care operează — ne trimit cu cea mai mare ușurință de la unul la altul, această „intertextualitate go­po-istă” fiind unul dintre deliciile filmelor sale. Poate mai evident decât oricând, în Ră­mășagultoată lumea circulă cu dezinvoltură prin universul poveștilor. Dar pentru ca năstrușnicia să se înfiripe, este obligatorie pre­zența unor interpreți care să știe să se prindă în hora fermecătoarelor convenții, să facă cu ochiul cu grație și instinct ludic.
     Încă de la bun început, „moșul”, Ion Lucian fiind, la prima sa întâlnire cu zâna, i se adresează acesteia cu un „zână bună, fermecată” spus pe un ton din care a dispărut orice în­cântare pioasă, apelativul sunând, mai de­grabă, ca un fel de obligație de serviciu Draga OIteanu-Matei, cu o pieptănătură „de acasă”, interpreta „babei”, mimează — din spirit de contradicție — rezistența în fața trăirii „ca-n basm”, cu o aprehensiune specifica ființelor eminamente realiste, anulată doar de licărirea unui compromis aducător de oare care profit. O pereche cu vederi diferite asupra... paginilor din care vin, Zâna și Zmeul, au înfățișarea Angelei Similea și a lui Florin Piersic (duo cunoscut și din alte spectacole, teatrale sau revuistice și convocat, cred eu, nu fără o anumită cotă de risc, finalmente în­frântă). Cine cunoștea umorul lui Piersic nu se putea îndoi de capacitățile sale ironice de a fi un zmeu dezabuzat, care luptă în dorul lelii, conștient că se compromite („am ajuns la pagina a doua, mă duc să mă fac de râs”), săturat de conformismul destinului său, drept care își anunță dorința de a-și lua revanșa printr-o frază cât se poate de „miștocă­rească”, cum ar spune unii: „în basmul urmă­ lor, îl bat de-i sar capacele”! În compania sa și a celorlalți actori, vedeta muzicii noastre ușoare își descoperă resurse interpretative ce dau culoare malițiozității unui personaj care vrea să facă fapte bune „ca la carte” dar să fie și temută. O vor ști de frică „tâlharii păgu­boși” — curat păguboși dar și duioși, care sunt Iurie Darie și Vasile Hariton și „circarul fioros”, atât de fioros cât poate fi Jorj Voicu, cu aerul său mereu nedumerit de câte i se în­tâmplă, obosit și el de atâtea trimiteri la basme, pe care le încurcă precum bobinele unor filme diferite. În sfârșit, în această adu­nare de personaje care se joacă de-a poves­tea, un cuplu care o trăiește serios, tinerii în­drăgostiți interpretați de Anca Mihăescu și Radu Gheorghe, perechea suava. Deși are parte de câteva peripeții, eroul lui Radu Ghe­orghe își păstrează candoarea, nu observa complicitățile din jur, semn că dragostea încă mai este oarbă. Cine știe, vorba lui Gopo poate că în basmul următor...
(Cinema nr. 3, martie 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, draga olteanu-matei, florin piersic, iurie darie, jorj voicu, magda mihailescu, ramasagul film

Opinii: