„Te poți lăsa impresionat de impresioniști, dar până la urmă numai talentul tău îi poate impresiona pe ceilalți”
Dan Comșa: Meseria dumneavoastră este, în fond, o condiție a cinematografului; forma, mișcarea, lumina, însăși viața cinematografului este imaginea. Este un sector creativ care presupune o personalitate, o personalitate care trebuie să se contopească, să se completeze cu personalitatea regizorului, a scenaristului, chiar și a romancierului pe care-I transpune în imagine. A fi operator înseamnă a da viață unor cuvinte, unor idei, unor forme imaginate.
George Cornea: Ați sesizat bine: operatorul de imagine modern — și insist pe acest atribut, modern — trebuie să fie și a demonstrat că poate fi o personalitate creatoare. Pe de o parte, el mânuiește (și trebuie să facă foarte bine acest lucru) o tehnică avansată — aparatură, mijloace de iluminare — și pe de altă parte, lucru extrem de important, el trebuie să fie un artist. De ce? Pentru că imaginea pe care o realizează trebuie să emoționeze. Nu să ilustreze, nu să informeze, ci să emoționeze. Acest factor, al emoției prin imagine, al forței emoționale a cadrului cinematografic, cred că constituie marea barieră, marele salt de la meseriaș la artist. Dincolo de valoarea, de șocul ideilor unui scenariu, trebuie să existe o dimensiune pur vizuală, plastică a filmului, care să ducă la emoție. La emoția artistică. Această dimensiune este imaginea.
D.C.: Cum se adaptează atunci stilul propriu al unui operator la această diversitate exterioară de stiluri, de modalități de expresie diferite cu regizori diferiți?
G.C.: Mă aflu la al 22-lea titlu de lung-metraj artistic. Am realizat
Mihai Viteazul, care a obținut și premiul de imagine UNIATEC la FestivaIul internațional de la Moscova — 1971. Am realizat
Golgota, unde modalitatea de expresie era deosebită esențial de
Mihai Viteazul. Am realizat
Astă seară dansăm în familie, care era o comedie modernă. Cred că personalitatea creatoare a operatorului constă în primul rând în adaptabilitate. Apoi în cultură. El trebuie să fie un bun cunoscător al artelor plastice, al artelor luminii și culorii. Al sculpturii de asemenea, cu armonia ei de volume. Poți „împrumuta” culoarea unui Rembrandt sau a unui Caravaggio. Te poți lăsa influențat de lumina impresioniștilor sau de echilibrul lui Rodin. Tocmai pentru că exprimi lumi și epoci diferite de film. A te orienta -— într-o mare de stiluri — iată problema — pentru a găsi formula artistică cea mai potrivită.
D.C.: Care credeți că e momentul actual al imaginii de film românesc?
G.C.: Imaginea de film românesc e binecunoscută pe plan intenațional. Chiar mai bine cunoscută decât alte compartimente de creație ale filmelor noastre. Georges Sadoul era impresionat de calitatea imaginii filmelor românești. La ora actuală, în studiourile noastre se lucrează foarte mult pe peliculă color. Și se caută foarte mult rezolvarea dramaturgică a filmului în culori. Aș cita în acest sens
Felix și Otilia, unde operatorii
Fischer și
Întorsureanu, prin
metoda Graphis-color au rezolvat în bună parte problema saturării de culoare a filmului contemporan. Sigur că s-ar putea vorbi și despre o anume bătaie pe loc, despre o anume rezolvare – tip a imaginii.
D.C.: Există vreo secvență, filmată de dumneavostră, de care să vă amintiți ca de ceva memorabil?
G.C.: Da. Secvența încoronării de la Alba-lulia, în
Mihai Viteazul. Am încercat ca personajele, cu ajutorul luminii și a punerii în cadru, să se confunde cu frescele de pe pereții catedralei. Scena avea o măreție stranie. Personajele vii se continuau cu chipurile pictate, ca un fel de imagine a istoriei.
În ceea ce privește momentele memorabile ale operatoriei românești, I-aș aminti pe
Ovidiu Gologan, artist al luminii și atmosferei, care, împreună cu
Aurel Kostrakievici, au realizat în ultima vreme filmul
Ciprian Porumbescu. Apoi pe
Nicu Stan, Costache Ciubotaru,
Nicolae Girardi,
Alexandru David, operatori încercați și cu vechi state de serviciu. În ceea ce-i privește pe cei tineri, i-aș aminti pe foștii mei studenți —
losif Demian,
Dinu Tănase,
Nicolae Mărgineanu,
lon Marinescu. Cu ei se ridică ștacheta calității și se continuă tradiția imaginii de film românesc.
D.C.: Operatorul de imagine poate fi realizatorul total al unui film?
G.C.: Sunt mulți operatori de la „Sahia” care lucrează integral un film. Kalatozov a fost ințial operator. Urusevski este astăzi regizor. Lelouch este un exemplu clar în acest sens. Ei sunt o încarnare a unui vis vechi — realizatorul total.
D.C.: Există un specific al imaginii de film românesc?
G.C.: Există o imagine de calitate și o imagine fără calități. Nu cred că există încă un specific românesc al imaginii de film. Școala de operatorie românească este în plină formare. Se învață acolo despre artele plastice românești. lată un mijloc de influență. Există apoi o notă specifică a peisajului românesc. Din aceste elemente poate prinde viață o imagine specific românească.
D.C.: Ilustrativismul, imaginea „de serviciu”, sunt încă prezente în filmul nostru?
G.C.: Rar. Sunt unii operatori care lucrează foarte repede. Lor le scapă multe detalii care se vor răzbuna în atmosfera filmului. Această rapiditate sau grabă e suspectă și poate duce la ilustrativism.
D.C.: Ce vă propuneți, acum, după 22 de filme realizate?
G.C.: De peste doi ani mă pregătesc pe baza unui scenariu în lucru, la Casa de filme numărul 5, să realizez
un film ca regizor și operator. E vorba de un scenariu după Petru Vintilă — „Hiena”, scenariu la care am lucrat împreună cu actrița
Draga Olteanu. Ea își construiește din scris rolul pe care-I va juca, și toată colaborarea mea cu ea este foarte interesantă. Mă aflu de asemenea în discuție la Casa de filme nr. 5 cu un scenariu scris de „neexploatatul”
D.R. Popescu —
„Căruța cu mere”.
D.C.: Deci un scenariu scris de un operator și de o actriță, în vederea realizării unui film a cărui regie va fi semnată de un operator.
G.C.: Vechiul vis... Ceea ce îmi mai doresc e să pot continua activitatea de conferențiar la catedra de imagine, la I.A.T.C., unde am în grijă anul III-operatorie. O muncă pasionantă.
