REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Iarna bobocilor” – cronică de film


Iarna nu prea o aştepţi. Vine ea singura. Dar Iarna bobocilor lui Petre Sălcudeanu şi Mircea Moldovan o aştepam toţi, cei care aplaudaserăm Toamna... lor de acum câţiva ani. Şi ca întotdeauna când te duci cu sacul prea mare... Dar s-o luăm cu începutul: veselul generic, animat de Florica Vintilă, rezumă în gaguri spirituale, pe care le-ar putea invidia filmul, tot story-ul lernii. Lansează vizual, fără să se mai sprijine pe replică şi grimase, ideile scenariului. Idei multe şi importante despre satul contemporan, idei când mai grave (lipsa braţelor de muncă), când mai amuzante (matriarhatul comunei sau peşcheşurile doctorului Melişor), când mai amărui (teama Silviei de a nu rămâne fată bătrână din cauza fluctuaţiei de cadre). După prologul inspirat, cu găinuşe alergând, cu umbrele şi lasso-uri să-şi recupereze partenerii, după vocea comentatorului (Octavian Cotescu) ce lămureşte misterul acelui «unde vă sunt bărbaţii, dragelor?» tunat de Varvara (Draga Olteanu-Matei) în şedinţa cu femeile, plonjăm într-un decor solemn filmat, antipatic, care taie orice dispoziţie spre giumă. Şi aici începe drama din această comedie. Comedie despre Viişorence, despre chiulul celor câţiva bărbati rămaşi să ducă greul muncilor de... iarna. Apare o nepotrivire flagrant între replicile de duh, între farsa pe care o pregăteşte satului pseudo-profesoara de greacă, ajutată de entuziasmul milităroasei Varvara şi al sfiosului agronom (Constantin Diplan) şi tratarea plastic-cinematografică, o tratare ternă, scorţoasă, repet — antipatică. Comicul situaţiei, al tipurilor, al detaliului scenografic (când există) nu sunt servite (aproape) niciodată de mişcarea aparatului, de unghiul de filmare, de iluminarea decorului sau de coloana sonoră. Un scenariu consistent ca probleme agrar-contemporane cerea în primul rând un anume firesc şi vioiciune a tratării, un minimum de inventivitate comică şi un decupaj nu numai în replică, cerea gaguri de film, nu doar calambururi literar-teatrale (cu excepţia câtorva îngroşări întâmplătoare, replica lui Petre Sălcudeanu are culoare şi nerv, dar contând numai pe ea filmul îşi interzice orice aport de spirit). N-aş vrea să-I supăr pe Mircea Moldovan, care la prima lui comedie găsise tonul sincer, naturaleţea şi verva atrăgătoare, sau pe lon Marinescu, operatorul care a mai dat câte ceva valabil în imaginea de film. Dar aici nu se mai simte deloc efortul lor de a găsi cheia realist-spirituală adecvată genului; dispare cu totul aerul acela proaspăt şi degajat care să dea sen­zaţia de viaţă şi nu de inventar tehnico­agricol. Dispare simţul ambianţei, al acelui du-te-vino al satului care ne impresionase în Toamna... Aici din motive tehnice pe care le cunoaştem noi, dar nu şi spectatorul, (lipsa zăpezii pentru exterioare, de pildă) avem de a face cu un sat confecţionat la Buftea, fără ieşiri şi intrări pe uliţe, retras în el ca într-o cutie fără rezonanţă, o larnă... asezonată cu câteva vederi generale din re­giunea Braşov. Scenariul reia personajele principale din Toamna... în situaţii noi. Dar odată declanşată situaţia, nu se preo­cupă şi de soarta comică a eroilor. Nu mai inventă şi gagul, efectul de care vorbeam la început. Noua ipostază a bărbatului Varvarei, Toderaş, fostul preşedinte al gospodăriei, astăzi pe funcţie de bucătar si dădacă, prilejuieşte lui Marin Moraru câteva bune momente de haz conjugal (discuţiilee cu Varvara) şi extra-conjugal (dialogul cu agronomul, în grajd). Draga Olteanu-Matei (Varvara) are în scenariu partea leului. A leoaicei care îşi apără unitatea cooperativei, gândindu-se zi şi noapte la viitorul ei (planul de însănătoşire agricolă, cu sere, pomicultură şi porcicul­tură). Dar năduful ei comic funcţionează ades în gol. Cu excepţia câtorva parteneri pe măsură (concepuţi ca atare în scenariu şi susţinuţi cu haz de interpreţi), care-i ţin isonul comic (Marin Moraru, Sebastian Papaiani, Monica Ghiuţă, Ileana lurciuc, Constantin Bîrliba) replicile ei se izbesc de atmosfera glacială, academic filmată, mohorâtă sală de interminabile şedinte. Spirituală şi inteligentă, Monica Ghiuţă găseşte cheia personajului ei, Silvia, care îşi ia drept arme de seducţie clătitele şi papricaşul. Farmecul şi dezinvoltura lui Constantin Diplan îmbogăţesc tiparul cam incert al agronomutui cochet. O tristeţe contrastând cu farsa pe care o declanşează, aduce reporteriţei de televiziune actriţa Carmen Galin. Mai aproape de hazul buf cerut de o asemenea farsă, Nae Gh. Mazilu, în dublă ipostază: omul cu copârşelul şi şmecherul ce fructifică peşcheşurile pri­mite de doctorul Melişor (susţinut de Virgil Ogăşanu cu o ironie corectă şi atât). Florina Cercel şi Constantin Bîrliba dau sevă şi culoare perechii comice: Despina — trac­toristul Tiberiu. Repetându-şi doar replica sa de duh din Toamna bobocilor: «şi ce bărbaţi frumoşi era noi, măi Toderaş, mai ales eu». Vlad Niţulescu ne trezeşte şi nouă nostalgii: «unde sunt, baciule, toamnele de odinioară?».
(Cinema nr. 10, octombrie 1977)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, draga olteanu-matei, iarna bobocilor film, marin moraru, mircea moldovan, petre salcudeanu, toamna bobocilor film

Opinii: