REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Profa” de română


     Personajul secundar
     Dacă „Socrate", înțeleptul Socrate, diri­gul, proful de filosolie (nu celălalt Socrate, care a trăit pe vremea marelui Phidias, sau invers) ar fi trântit un extemporal cu tema: cum vreți, dragi elevi, să arate profesoara voastră de română? răspunsul ar fi venit una­nim (cu unanimitate mai mare dinspre băieți, desigur): Să fie ca Diana Lupescu, adică, tâ­nără, frumoasă, sensibilă, spirituală!
     Numai că acest scenariu ne așteaptă — probabil — în episodul patru sau ceva târzior, după ce teribila Isoscel, sau profa de fizică, sau tovarășa directoare, sau alți titulari de catedră, chimie sau desen, educație fizică sau botanică, vor da buzna din te miri ce colț al cancelariei pe porțile larg deschise ale ini­mii noastre, palpitând juvenil. Răbdare să avem! (și avem!). Mai nerăbdători ni se par liceenii lunând cu asalt Smârdanul caselor de bilete ale cinematografelor.
     Până în acea zi ferice, să ne mulțumim în această serie a treia, a „altcuiva”, cu portretul schițat de către scenaristul George Șovu sta­giarei picate la tanc pentru a pune umărul la mersul înainte al intrigii Extemporalului...
Deci! Pe tabla de șah, unde regele alb are ceva încurcături cu propria-i fiica-tura, cu ne­bunul negru, cam prea tenismen, apare re­gine de aceeași culoare, jucând gambitul sal­vator. Și, ca în orice gambit, mobilitatea ei e cheia succesului, prezenta enigmatic-ferme­cătoare la carul de deschidere al noului an școlar, prestație ferm-zâmbitoare (stagiară, deh!) în cancelarie, întărind discret flancul pedagogiei „socratice” în lupta neostoită cu obtuzitatea pedagogică (de modă veche) a „triunghiului” isoscelian. Poza nostalgic visătoare în timpul orei de limbă și literatura ro­mană. Poză nostalgic visătoare gata să pro­voace catastrofa anulăriii timpului și spațiului (!)... din mintea și inima colegului de filoso­fie. Nelipsită la repetițiile pentru pregătirea balului bobocilor nelipsită la ședințele de cenaclu literar s.f. (a se citi science-fiction). Pe­ricol intim, nedeclarat sau neconfirmat, pen­tru ascetismul socratic, zâna bună, arbitra eleganței, fina psiholoagă, stagiara este în in­tențiile autorilor filmului un adevărat poten­țial plus.
     Dacă n-ar exista secvența discuției tandru înțelegătoare dintre profesoara dirigintă și Anca, fiica dirigentului profesor (simple coin­cidente!) am putea crede că talentului una­nim aplaudat al Dianei Lupescu i s-a încre­dințat unul dintre cele mai simple roluri din cariera sa: să joace „farmecul personal”. Puțini spectatori elevi se lasă impresionați de autoprezentarea tinerei și neîndoielnic studioasei profe prin maldărul de cărți de literatura pe care îl poartă emblematic, și mai puțini așteaptă o reacție cât de mică vizavi de actul masacrării unei poezii iubite, de către o eleva netalentată în timpul repetițiilor pentru serbare. Dar toți o așteaptă pe Ea. Frumoasa dirigă pentru care „toți dintr-a Xl-a și-au pierdut capul” (expresia aparține scenaristului).
     Și noi o așteptăm pe înzestrata actriță într-un rol pe măsura calităților ei interpreta­tive.
(Cinema nr. 3, martie 1988)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica personajului secundar, diana lupescu, extemporal la dirigentie film, madalina stanescu, nicolae corjos

Opinii: