REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Haina nu face pe om, dar poate face un personaj”


     Cineaşti-pictori de costume: Ileana Oroveanu
     Creatia plasticianului ca şi cea a scriitorului sau a mu­zicianului nu se poate sustrage determinismului vieţii personale. Rolul biografiei individuale în definirea profilului artistic mi s-a relevat astlel din nou şi în discuţia cu Ileana Oroveanu, căci costumul, aşa cum apare el pe ecran, defineşte nu numai personajul ci şi personalitatea creatorului său. («În copilărie am colindat prin satele noastre cu tatăl meu, inginer agronom. Deşi copil, observam diferenta dintre tăranul de la Dunăre şi cel de la munte sau alte numeroase detalii pe care le-am folosit după ani în profesiunea mea»). După câte înţeleg, o riguroasă memorie vizuală a fost şi a rămas un aliat preţios în creaţia llenei Oroveanu («Nu numai călătoriile mai recente ci şi posibilitatea de a fi văzut istoria pe locurile unde s-a născut, de pildă vizitarea Parisului şi a mai multor castele din Franţa, înainte de război, când aveam doar 12 ani, mi-au fixat în memorie multe repere de care am uzat după atâţia şi atâţia ani»). Unul dintre filmele la care probabil ea se referă este chiar recentul serial Wilhelm Cuceritorul, amplasat în Normandia secolului al Xl-lea. Experienţa de viaţă directă a fost la nevoie chiar provocată de necesităţile unui film sau altul («Am bătut multe din restaurantele marginale ale Bucureştiului, la ora nunţilor, observând tipuri şi tipologii învecinate cu cele de care regizorul Andrei Blaier avea nevoie în «Ilustrate cu flori de cimp». De-altfel, strada şi lumea ei mi-au furnizat dintotdeauna, o bogată sursă de documentare»). Obsesia verosimilităţii vădită în multe din costumele Ilenei Oroveanu de la Soldaţi fără uniformă la Vremea zăpezilor, de la Codin la Buzduganul cu trei peceţi se traduce şi printr-o adevărată «vocaţie tehnică». De-altfel schiţele ei nu sugerează ci precizează fiecare detaliu chiar şi pe cele ce ţin de fizionomie sau de coafură, nelăsând nimic în voia unei tuşe. («Deseori actorul a fost ales de regizor după ce văzuse schiţa de costum, iar alteori un actor dorit iniţial a fost schimbat. Niciodata nu las influenţată de interpret şi nu ţin să-I cunosc dinainte. Ceea ce urmăresc este să aduc actorul către personajul imaginat de mine»).
     Modalităţile de a aplica acest scop sunt desigur diverse şi nu în ultimul rând Ileana Oroveanu se arată pasionată să speculeze detaliul tehnic de care vorbeam, în sensul de a accentua un defect al personajului — (el poate fi şchiop, cocoşat etc.) sau dim­potrivă de a atenua o lipsă a interpretului creând, de pildă, o siluetă atletică celui ce nu o are. («Oricine ştie să se îmbrace. Mai bine sau mai rău. Dar pictorul de costum are menirea să creeze prin veşt­minte: personaje. El este cel ce defineşte prin haină nu numai particulari­ţăţi psihice şi de caracter în evoluţia lor ci şi amprenta pe care o pune me­diul social, ambianţa epocii asupra per­sonajelor»). Îmi amintesc de costumul Dragăi Olteanu din Patima, cât de bine exemplifică spusele ei evoluţia perso­najului: pe plan social (de la modesta cojocăreasă, nevastă de plutonier, prinzând gustul îmbogăţirii rapide şi ajunsă într-o protipendadă de provincie) sau evoluţia personajului în planul moral (de la mama iubitoare la cea rapace şi profitoare, capa­bilă să-şi sacrifice propriii copii). («Perso­najul nu se naşte numai o dată cu schiţa, la planşetă. Crearea lui continuă cu alegerea concretă a materialelor din care se va tăia costumul şi uneori chiar cu comandarea unor ţesături anume la războiul manual.»). Această extremă mi­nuţie şi-a aflat terenul potrivit tot în coproductia Wilhelm Cuceritorul pentru care nu numai scenografia a însemnat un ade­vărat tur de forţă ci şi costumaţia, («Opt, nouă ore pe zi, timp de trei luni, am lu­crat la schiţe; trei luni am adunat materialele necesare; alte trei luni măsu­rate tot în zi lumină, am stat la atelie­rul de croitorie pentru a urmări execu­ţia fiecărui detaliu.») Deci, adun eu, nouă luni de pregătire înaintea filmărilor pro­priu-zise pentru a costuma cele 360 de personaje şi 300 de figuranţi (doar civili). Un record ce se prelungeşte acum cu un altul, tot un serial istoric coprodus cu cinematografia franceză dedicat biografiei poetului Francois Villon. Un colos de mun­că, filtrat prin experienţă, condus cu talent, construit din detalii, detalii, detalii. Detalii urmărind semnificaţia unui personaj, a unei epoci, a unei idei, pentru a crea atmosfera unui film şi pentru a da sensul unei vieţi. 
(Cinema nr. 12, decembrie 1981)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adina darian, buzduganul cu trei peceti film, codin film, ileana oroveanu, scenografie de film

Opinii: