Reînvierea
Haiducilor vine să umple golul ce — din fericire, pentru scurtă vreme — se crease între filmul istoric de mare montare şi cel poliţist sau de parodie poliţista, între comedia muzicală şi filmul de montaj.
Fără inventivitate de subiect şi cu o articulare abia coherentă a intrigii, fără elemente de fabulă inedite şi fără elemente de atmosferă care să anime ambianţa istoric-exotică (oh, filmul nu are nimic din opulenta fantezie a altui
Eugen Barbu, cel din «Principele»!) reducând spectaculosul peisajului la reluarea Babelor şi Sfinxului din Bucegi şi arhitectura «de epocă» la răsfotografiatul palat Mogoşoaia, bizuindu-se poate prea mult pe prezenţa fizică a lui
Piersic (mai puţin ţăran decât oriunde), pe vocea Mariei Tănase, peste care e greu să suprapui pantomima altcuiva fără a friza impietatea, pe câteva rânduri de decolteuri şi pe un nud, fără prea multă ştiinţă în materie, ci doar cu ostentaţie, pe multe bătăi care rămân exerciţii când nu sunt ridicole scheme de spectacol (vezi secvenţele de pe muntosul drum al Giurgiului — sic!), filmul acesta ni se pare o întristătoare antrepriză. Între el şi
Haiducii de acum şase ani e drumul de la un film promiţător (şi care putea să însemne un punct de plecare pentru filmul istoric de aventuri românesc) la o epigonică înjghebare, care într-adevăr nu are a se teme de concurenţa (ipotetică!) a producţiilor de foarte mare serie menţionate de
P. Rado, doar pentru că li se încadreaza prin realizare. (
B.T. Rîpeanu)
De acord cu cele spuse de cronică. Pitoresc, cu un gust evident spre zugrăvirea ambianţei epocii, a figurilor de la curtea domnească ori a lumii pestriţe de la petrecerile boiereşti,
Haiducii lui Şaptecai confirmă profesionalizarea regizorului într-un gen efectiv de succes la public. Noul episod nu reprezintă un salt calitativ — un film de excepţie în seria respectivă. Dar în acelaşi timp — şi lucrul mi se pare demn de consemnat — nu dă dovadă de rutină, de plafonare, de epuizare a surselor de inspiraţie. În plus, unul din personajele pe care le aruncă in luptă autorii — haiducul Anghel — aduce o anumită doză de prospeţime serialului. Acest Şaptecai cu chip mândru şi minte isteaţă îi prilejuieşte lui Florin Piersic un rol insolit: exploziv, descătuşat de convenienţe, respirând setea de libertate. E un rol care te face să fii mai îngăduitor cu o anume deslânare a povestirii, cu lipsa de tensiune dramatică din unele cadre, cu lăsarea la jumătatea drumului a unor personaje. Florin Piersic e un erou care face el singur cât un episod de serial. (
Alexandru Racoviceanu)
