Undeva în Bucureşti, undeva pe Lipscani, undeva într-o casă de mari proprietari de altădată, transformată în platou de filmare, i-am abordat pe operatorii filmului Enigma Otiliei (acesta e titlul definitiv?) Alex. Întorsureanu şi Gheorghe Fischer.
Al. Întorsureanu: N-am intenţionat la acest film să dăm o imagine violent colorată. Dimpotrivă. Eu şi cu Gh. Fischer ne-am străduit să obţinem o imagine pastelată, o tentă de culoare care să nu violenteze ochiul spectatorului, pe un desen grafic specific imaginii alb-negru.
Gh. Fischer (
care mai întâi m-a condus prin încăperile-decor indicându-mi locurile pe unde a trecut aparatul de filmat): Azi n-aţi nimerit la o filmare spectaculoasă. Dar am avut şi din acestea. Am avut, de pildă, un plan-secvenţă de cca. 300 de metri. Aparatul se rotea în jurul personajelor, mergea pe un traveling circular, revenea înapoi, căuta să surprindă personajele din toate unghiurile de vedere.
Rep.: Filmul dvs. nu va fi deci «colorat» ci «în culori».
Al. Întorsureanu: Să încercăm totuşi să explicăm: ceea ce dorim noi să aplicăm în acest film este o anumită manieră de culoare pe care am numi-o «Graphis – Chrom», şi pe care am realizat-o împreuna cu ing. Moruzan şi tehnologul George Palivăţ. Este o îmbinare de alb negru şi culoare. Această tratare specială am aplicat-o cu intenţia de a pune în valoare concepţia cromatică impusă de epoca pe care am vrut să o reconstituim. Contururile în imaginea noastră sunt redate grafic, iar materia, adică factura ei, este redată cromatic.
Rep.: Şi cum aţi filmat?
Gh. Fischer: Am aplicat un mod de filmare în care aparatul se mişcă aparent liber, extrem de curios să afle cât mai multe despre caracterele personajelor şi relaţiile dintre ele. Aparatul dezvăluie spectatorilor secvenţe întregi, de multe ori câteva secvenţe legate între ele fără tăietură, cu un viu montaj interior.
Al. Întorsureanu: Dificultăţile păreau uneori insurmontabile, deoarece filmul este făcut în întregime în decoruri reale.
Rep.: Cum este şi decorul acesta, în care ne aflăm acum...
Al. Întorsureanu: Exact. Nici un metru de peliculă nu s-a filmat pe platourile de la Buftea. La realizarea decorurilor naturale un rol deosebit l-au avut scenograful
Radu Boruzescu în colaborare cu loana Cantuniari. Gândiţi-vă că a trebuit să reconstituim în interioare şi exterioare Bucureştiul anului 1910. Din lectura romanului am reţinut principalele motive plastice caracteristice cărţii lui G. Călinescu, acestea devenind în timpul filmării motive de inspiraţie în tratarea vizuală a atmosferei. În redarea romanului am fost inspiraţi şi de excelentele decoruri şi costume, de tipologia fericit aleasă şi de mizanscena făcută — zic eu — cu măiestrie de regizorul
Mihu lulian.
