REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Glissando (2)


     Iată ce putem citit în Baricada nr. 5: „Glissando a rulat pe ecranele capitalei mai puțin de o săptămână. În alte orașe ale țării n-a mai fost distribuit. Filmul a fost oprit fără nici o explicație”. Doamna Ileana Perneș Dănălache, care scrie aceste rânduri ca o străină în ale cinematografiei, întreține în continuare, acum, în ceasul demitizărilor, o falsă legendă care s-a creat în jurul filmului Glissando. E bine să se știe și de către marele public că acest film, care a avut inițial o serie, trăind prin decorurile Magdalenei Mărășescu și imaginea rituală a lui Călin Ghibu, a ajuns până la urmă pe piață așa cum l-a regândit regizorul Mircea Daneliuc, augmentat nefiresc, dar întreg și nevătămat. El a fost distribuit în toate orașele țării, dar „a fost oprit” chiar de... publicul însuși. Eram la Pitești în săptămâna când filmul a fost programat acolo. Într-o singură zi nu a fost văzut decât de... 8 spectatori, a doua zi la fel și ca atare s-a cerut să fie înlocuit. Aceeași soartă a avut-o peste tot, chiar și la reluările lui. Deci, aceasta e explicația: filmul s-a oprit singur, din lipsă de spectatori. Filmul a fost, este, un fiasco financiar, devizul lui depășind șapte milioane de lei! În afara unei elite, Glissando a fost, este, inaccesibil publicului larg. Și nu numai de la noi! Scos de pe piață din lipsă de spectatori, a ajuns în schimb să se creeze legenda că e un film „cu probleme” că din șase ore de proiecție a fost tăiat și redus la trei ore etc. Da, e un film cu probleme, dar de altă natură. De natură pur estetică, Glissando fiind tributar unei „estetici de împrumut”. Este edificatoare în acest sens lecția usturătoare pe care el a primit-o de la critica franceză, în special, atunci când acest film a fost prezentat la Festivalul de la Veneția, reproșându-i-se (însuși Eugen Ionescu, președintele juriului, nu l-a menționat nici ca prezență!) tocmai lipsa de originalitate, depistându-i-se influențe, pe care i le semnalasem și noi acasă, din Forman (Zbor deasupra unui cuib de cuci), Fellini (Opt și jumătate), Bergman (Oul de șarpe), Nikita Mihalkov (Câteva zile din viața lui Oblomov), Schlesinger (Ziua lăcustei), Tarkovski (Nostalghia) și altele. Semnificativ e și faptul că Glissando nu a fost cumpărat pentru difuzare decât de trei țări: Bulgaria, Cehoslovacia și R.D.G.!      Indiscutabil, Glissando are doar o viață de cinematecă, de arhivă. Cui folosesc deci cronicile – omagiu? De ce iar facem „eroi", „cazuri”, și „legende” false? Ferească Dumnezeu să vedem iar falși revoluționari pe „baricade”?!

 
(Baricada, 21 februarie 1990)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, glissando, grid modorcea, mircea daneliuc

Opinii: