Pentru Gabriela Baciu anul 1989 reprezintă, într-adevăr, un „pas cu dreptul”. Adevăratul ei debut l-a prilejuit, fără discuție, întâlnirea cu regizorul Dan Pița sau, cu alte cuvinte, șansa unei maturizări artistice spontane, asigurându-i un debut memorabil: Aglae Argintar în filmul Noiembrie, ultimul bal.
Și în acest rol, Gabriela Baciu se dovedește, cu o convingătoare disponibilitate și expresivitate, a fi o actrița care... își „ascunde”, paradoxal de bine, vârsta reală (sub 25 de ani!). lar între propria-i maturizare artistică și vârsta personajului interpretat, legătura este una dintre cele mai adânci, vizând paleta nuanțelor, izvorâtă din capacitatea aparte de a percepe și reda, cu sensibilitate și accente de mare siguranță, fluctuațiile comportamentale ale unui personaj complex, dificil (chiar și pentru o actrița cu multă experiență de platou). Un personaj navigând pe mările zbuciumate ale sentimentului tumultuos ce o leagă de Lai Cantacuzin, bărbatul iubit, și pe cele ale geloziei (la fel de zbuciumate!) disimulate atât cât să nu fie ostentativă, dar transmise prin jocul privirilor, prin chiar prezența interpretei, cu forță și har. lar prezența... cealaltă, a Dariei (rivală și protejată totodată) declanșează această stare de alertă a Aglaei Argintar, trăită cu același firesc cu care își trăiește sentimentul iubirii.
Datele definitorii ale prezenței actoricești de acum, evoluția (firească pentru mine, surprinzătoare, desigur, pentru cei ce s-au îndoit cândva...) mă fac să-mi reamintesc și cu acest prilej, marcând prima sa izbândă în film, de colaborarea noastră din timpul studenției, la filmul de platou Dacă dragoste nu e... — un prim pas al fiecăreia dintre noi în marea confruntare cu filmul de ficțiune. O amintire legată pentru totdeauna de frumoasa dăruire a Gabrielei, confruntată și atunci cu un rol deloc la îndemână, pe care însă s-a străduit, cu tot sufletul, să și-I apropie, să se confunde cu datele și problemele personajului, cu o atentă preocupare de forare în adâncurile definitoriu−psihologice ale tinerei, ale tipului uman oferit spre identificare.
Așadar, izbânda de acum, pentru mine, nu vine decât să confirme un talent, o vocație, o actriță la fel de înzestrată pentru scenă, cât și pentru ecran, căreia îi doresc să aibă parte de rolurile visate și de întâlnirea (și reîntâlnirea) cu regizori−șansă pentru evoluția unui actor, așa cum, pentru Gabriela Baciu și Gabriel Costea (ca să amintesc numai două nume) s-a dovedit (încă o dată!) a fi ― Dan Pița!
