REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Furia: Tânăr și disperat în țara manelelor


     Începutul mileniului în cinematograful românesc, începe să semene acelei perioade când asistam la nașterea generației '70, cu vârfuri de lance precum Dan Pița, Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Stere Gulea. Senzația de renaștere a speranței ne este întreținută de înmulțirea debuturilor care ne recomandă cineaști cu voce sigură: după Cristi Puiu cu Marfa și banii și Cristian Mungiu cu Occident, debutează acum Radu Muntean cu Furia, un alt film care are toate șansele să ajungă în selecția unor festivaluri internaționale. Și, un alt nume demn să ilustreze noțiunea de tânăr cinema românesc, sintagmă peste care suprapuneam, până nu de mult, numai imaginea lui Nae Caranfil. Acesta a fost primul care a semnalat nevoia renunțării la stilul esopic și a reabilitării poveștii dacă vrem să readucem publicul în sala de cinema pentru a vedea propriile noastre producții. Filantropica sa și succesul ei neobișnuit de box office i-au dovedit justețea poziției.
     Debutantul de acum, Radu Muntean, se dovedește pe cât de bun povestitor, pe atât de lucid observator al lumii românești de azi. Povestea e foarte simplă: doi băieți de cartier specializați în cursele de mașini nocturne desfășurate pe pariuri importante în valută au proasta inspirație de a nu respecta ordinul capului de mafiot care controlează sectorul și se văd puși în situația disperată de a aduce în 24 de ore suma stabilită de acesta ca sancțiune. Începe o disperată cursă contra cronometru, pentru că 7.000 de dolari nu sunt ușor de adunat nici pentru descurcăreții noștri, iar cu mafia țigănească nu se glumește, după cum vor (și vom) vedea în povestea care se accelerează precum întrecerile automobilistice ilegale de la început. Tot ca în aceste întreceri violente, nimeni nu rămâne fără rană și nu e scutit de impresia că „a văzut moartea cu ochii”. Unii o văd la propriu și, deși nu lipsesc episoadele traversate de umor negru, există destule victime ale confruntării dintre urmăriți și urmăritori. Cineastul povestește cu nerv încercările celor doi de a scăpa dintr-o situație aparent fără ieșire, dar nu se limitează la relatarea faptelor. El folosește ocazia incursiunii în mediul cartierelor cu cotloane periculoase pentru a sugera nesiguranța acestor locuri unde, la venirea întunericului, mașinile sunt sparte și furate, iar suporterii echipelor de fotbal se încaieră mai rău decât faimoșii hooligans britanici. Episodul păruielii dintre susținătorii echipelor Steaua și Dinamo este cel mai hazos și unul dintre cel mai bine filmate (în complicitate cu operatorul Vivi Drăgan Vasile, excelent portretist, dar și inspirat observator, din unghiuri surprinzătoare, al reacțiilor de grup). O atmosferă densă, fără accente de pitoresc ieftin, găsim și în descrierea palatului țigănesc și a faunei care populează casa liderului mafiot. Furia e primul film românesc de ficțiune care abordează curajos descrierea acestui mediu. Au mai făcut-o niște filme documentare, în general producții de televiziune, dar acum e prima dată când realizăm, pe marele ecran, dimensiunile alarmante ale ascensiunii mafiei țigănești care face legea în multe zone ale Capitalei. Antecedentele de documentarist ale tânărului cineast care a câștigat premii importante cu Lidenfeld își spun în mod fericit cuvântul în aceste pasaje. Trecerea lui Radu Muntean (absolvent al UNATC (în 1996) prin publicitate a avut, de asemenea, efecte benefice asupra stilului regizorului, care povestește concis și nu ratează esențialul, reușind să imprime un ritm plin de nerv poveștii spuse „cu sufletul la gură”. Care poveste, trebuie spus, a fost scrisă împreună cu alți doi tineri scenariști, Ileana Constantin și Mircea Stăiculescu. Buni cunoscători ai problemelor propriei lor generații, cei trei le semnalează fără patetism și fără emfază, încorporându-le unor peripeții care ne fac uneori să zâmbim. Prea puținele șanse ale acestor tineri de a-și găsi un loc „cinstit” de muncă și cedarea din disperare în fața ofertelor mafiote sunt însă „chestiuni ale zilei” cât se poate de grave, care nu pot lăsa pe nimeni indiferent. Și alte aspecte grotești ale României de azi capătă expresivitate cinematografică în Furia: mania manelelor, care te agresează cu ritmurile lor tânguitoare și textele lor sordide, în spațiul public și privat, este un alt „punct ochit” cu ironie de filmul lui Muntean. Apariția unuia dintre regii acestei muzici, Adrian Copilu' Minune, as himself, cum spun americanii, dă un plus de autenticitate demersului. După cum un fior autentic este asigurat de interpretul capului mafiot Gabonul, personaj de antologie în interpretarea neprofesionistului Andrei Tuli, extrordinară descoperire a regizorului. Măreția nefastă a acestui personaj, prezența lui care emană pericol l-ar impresiona, cred, și pe Martin Scorsese, cel mai mare specialist în fizionomii mafiote. Și alți neprofesioniști participă, alături de el, la descrierea plină de culoare a mediilor interlope, dar interpreții profesioniști sunt, totuși, cei mai eficienți în conturarea unui profil uman credibil acestei lumi. Cei mai avantajați au fost desigur, Dragoș Bucur (mai vechea noastră cunoștință din Marfa și banii) și Dorina Chiriac (revelația din Terminus paradis, excelentă actriță a Teatrului de Comedie) pentru care s-au scris partiturile speciale ale lui Luca și, respectiv, Mona. Ei le abordează cu un firesc remarcabil și cu simțul nuanțelor, portretizând niște tineri care încearcă disperat să-și potrivească pașii cu această realitate accelerată și amețitoare, exemplare adaptate, dar în același timp oripilate de coșmarul cotidian. În rolul prietenului pe care te poți bizui, Andrei Vasluianu este un debut remarcabil. Iar Bogdan Uritescu, în rol de „gorilă” a mafiotului șef, este pe cât de pitoresc, pe atât de expresiv. Foarte bine stăpânit la nivelul povestirii, interpretării, imaginii și sunetului, Furia e un prim film care impresionează prin siguranță și prin puterea de a comunica idei și sentimente într-o poveste spusă cu nerv, cu admirabilă concizie și energie. Nu în ultimul rând, el are meritul de a sugera portretul unei generații în derivă și de a formula observații sociale într-un mod frapant, fără acea tentă „mizerabilistă” care îi făcea pe mulți spectatori să evite cu obstinație filmul românesc. Să sperăm că junele Muntean va avea curând ocazia să-și reconfirme aceste calități, nespus de prețioase pentru filmul nostru în acest moment.

 
(Curentul, 30 noiembrie 2002)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, dana duma, furia, radu muntean

Opinii: