REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Fuga (Silviu Stănculescu – profiI)


     N-am numărat de câţi ani Silviu Stănculescu n-a mai avut un rol pe măsura forţelor sale. Nu vreau să-i ştiu exact. E deajuns că trebuie să constat, fără niciun fel de mirare, că cinematografia noastră — ca şi alte cinematografii, de altfel — nu vrea să înveţe lecţia ocrotirii actorilor săi de mâna întâi. În principiu se cunosc toate teoriile inimoase à propos de grija faţă de vedete, de scrierea unor roluri speciale, de ritmicitatea apariţiilor... În realitate, ne trezim după doi-trei-patru ani că nu i-am văzut pe Rebengiuc, pe Stănculescu, iar starea de spirit a descoperirii nu este mai departe de aceea în care ne dăm seama că n-am mai fost de mult în Retezat. Aşa stând lucrurile, tot ceea ce ne rămâne de făcut este să ne bucurăm de fiecare revenire a actorilor noştri pe platourile de filmare, să ne pregătim sufletul — conform conspectelor întocmite pe marginea «Micului Prinţ» pentru fiecare revedere. Să rememorăm rolurile anterioare ale lui Silviu Stănculescu pentru a-l putea înţelege pe Silviu Stănculescu cel de acum, aşa cum îl vom întâlni, nu peste multă vreme, în două filme: Paraşutiştii lui Dinu Cocea, Conspiraţia lui Manole Marcus. Să refacem, din flash-back-urile noastre, atât cât ne dă mâna, personalitatea acestui actor care, dintr-o discreţie vecină cu poezia, îşi învăluie întotdeauna intensitatea sentimentelor, să ne reamintim liniştea lui tainică, eleganţa şi ataşamentul cu care se apropie de oameni. De fapt, nu am spus bine, «pentru a-I putea înţelege pe cel de acum». Sper că Silviu Stănculescu este acelaşi. Un adevărat actor de film nu trebuie să se teamă de a fi el însuşi mereu, nu trebuie să trăiască cu obsesia transformismului. Moftul unor critici, potrivit căruia un interpret trebuie să se ucidă cu fiecare personaj, să se uite pe el însuşi, şi-a dovedit de mult şi ineficacitatea şi preţiosul ridicol.
     Când îl vom vedea pe Varlam din Conspiraţia şi vom avea în faţă drama disimulării obligatorii, când vom înţelege nuanţele particulare ale sacrificiului de sine de care dă dovadă eroul din Paraşutiştii, supremul elogiu pe care i l-am putea aduce actorului ar fi acela de a nu ne putea închipui personajele fără cutele de pe fruntea lui Stănculescu, fără tăcerile sale, fără felul său de a ţine ţigara, de a deschide o uşă. 
(Cinema nr. 9, septembrie 1972)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: magda mihailescu, portret, silviu stanculescu

Opinii: