REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Fraţii” – Imaginea


     Ce produce filmul fără să reproducă şi prin ce devine el o artă autonomă şi nouă în principiile sale fundamentale? La această întrebare Bela Balász răspundea că cel mai important produs e un nou efect psihologic pe care cinematograful îl realizează cu ajutorul tehnicii sale specifice: IDENTIFICAREA.
     S-ar părea că imaginea filmului Fraţii a fost creată tocmai pentru a demonstra adevărul acestei ipoteze. Dinu Tănase, autorul imaginii, reuseşte prin tehnica sa specifică (excelent documentarist!) să IDENTIFICE falsul unor situaţii tocmai prin imaginea de o puternică autenticitate şi o reală poezie a unui sat românesc.
     Cu alte cuvinte, valoarea imaginii lui Dinu Tănase stă, în afara calităţilor ei plastice, şi în opera sa critică, pe care ea (imaginea) o realizează implicit; pentru că, dacă ne-am reîntoarce la întrebarea lui Bela Balász, am putea conchide că Dinu Tănase a produs frumosul adevărului documentar şi a reprodus falsul invenţiei dramaturgice.
     lată, deci, cum Dinu Tănase nu e numai un operator pe care şi l-ar dori cel mai exigent realizator de filme documentare, dar şi un excelent critic cinematografIc.
 
(Cinema nr. 10, octombrie 1971)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica imaginii, dinu tanase, fratii film, gica gheorghe, mircea moldovan, mirel iliesiu

Opinii: