Forța excepției

     Muzica de film
     ...Pe albul orbitor al zăpezii, până atunci imaculate, sângele lui Iacob Onisia a înflorit sfâșietor; un dangăt sec — glas de clopot, ușă de cavou închisă cu brutalitate asupra vieții stinse oprește curgerea acestui film dure­ros de simplu, de adevărat în cumplita lui frumusețe...
 
     ...Dureros de simplă, de adevărată, de fru­moasă, muzica lui Anatol Vieru urmează un drum lung prea arareori străbătut în cinema­tografia noastră (și nu numai): în loc să trăiască paroxistic starea sufletească a perso­najelor, amplificând astfel tensiunea drama­tică, ea exprimă starea mediului natural — câ­teodată ostilă, cel mai adesea indiferentă în duritatea ei implacabilă. Iar conflictul între zbuciumul arzător al ființei (cu nimic mai pu­țin incandescent, prin faptul că se consuma în adâncuri, tăinuit cu sublima pudoare) și graciala nemișcare a materiei neînsuflețite este de natura să potențeze la maximum esența tragica a discursului filmic.
     Fără gesturi spectaculoase, deci, și fără strigate patetice (ca înșiși oamenii „țării de piatră” a lui Geo Bogza, explorată acum cu supremă credință și inspirată temeritate de către Mircea Daneliuc, oameni deprinși să-și stăpânească și bucuria, și teama, și mânia, și dorința), muzica lui Anatol Vieru izbutește să clădească un rug a cărui flacără, înaltă și pură, luminează ungherele cele mai ascunse ale acestui univers uman, unic printr-o ex­tremă bogăție de particularități. Nota lui stranie își găsește corespondența în specificul sursei electronice utilizate, dar, departe de a fi speculată ostentativ, această caracteristică a sonorităților este îmblânzită de situarea într-o zona de granița cu muzica concretă: nu însă cultivând zgomotul pentru insolitul sau forța lui de șoc, ci re-creându-I cu egală grijă față de sugestivitatea și capacitatea lui de transfigurare artistică.
     De la picuratul pașilor grei pe lespezile ga­leriilor de mina și până la scrâșnetul cuvei de funicular (coșciug aerian predestinat), în care Iacob refuză să-și aștepte resemnat moartea) de la loviturile de ciocan ce dezvăluie filonul de aur și până la loviturile de palme ce scot la lumină filonul încă mai prețios al sentimente­lor puternice, clocotitoare și pustiitoare, mu­zica lui Anatol Vieru învăluie întreaga lume sonoră a filmului într-o irezistibilă iluzie: aceea a unei cutremurătoare realități.