Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



„Fixeur”, la Zilele Filmului European de la Praga


     Institutul Cultural Român de la Praga susţine prezenţa filmului Fixeur (regia  Adrian Sitaru), la Zilele Filmului European de la Praga, în perioada 5-12 aprilie 2018.
     De 25 de ani, Zilele Filmului European oferă publicului o selecţie variată a celor mai interesante filme ale cinematografiei europene. Anul acesta, 49 de filme împărţite în şapte secţiuni vor acoperi tema principală a acestei ediţii: literatură şi muzică.
     Filmul Fixeur este prezent în cadrul secţiunii Best of, o colecţie a celor mai interesante filme europene produse în ultimii doi ani, care au avut parte de recunoaştere atât din partea publicului, cât şi din partea criticilor.
     Un tânăr jurnalist român, Radu, se ocupă de cazul unei adolescente de 14 ani forţată să se prostitueze la Paris. După ce este salvată de poliţia franceză, este trimisă înapoi în România unde este îngrijită şi supravegheată de biserică. Declaraţia ei este vitală în descoperirea vinovaţilor, aşa că nu este de mirare că povestea ei atrage atenţia presei. Radu încearcă să obţină de la fată un interviu în exclusivitate pentru echipa franceză, dar întâmpină numeroase obstacole atât din partea autorităţilor, cât şi din partea răpitorilor.
     Detalii: Institutul Cultural Român
(04.04.2018)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian sitaru, festivalul filmului european, fixeur film, institutul cultural roman praga

Opinii: