REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Filmul După-amiaza unui torționar, comentat de presa franceză


     Cel mai recent film semnat de Lucian Pintilie, După-amiaza unui torționar, este prezent din aceasta săptamâna pe marile ecrane franceze. Două importante ziare, Le Figaro și Le Monde, comentează elogios premiera cinematografică a marelui cineast român, în țară filmul urmând a fi prezentat publicului în luna mai. Prima publicație îl citează pe regizor care afirmă: „În România a apărut un dicționar unic, care inventariază 1.700 de torționari. Lucrarea constituie un fel de Who's Who al Răului cu notițele biografice ale principalilor călăi ai fostului regim comunist. lată-i repertoriați, strânși laolaltă în paginile unei singure cărți și așezați pe un raft: prin urmare, oamenii ar putea dormi Iiniștiți?”. Desigur că nu, afirmă prestigiosul cotidian, atâta vreme cât Pintilie își va continua opera neliniștitoare și prodigioasă ce aduce în scenă monștrii nascuți de somnul rațiunii. În noul său film regizorul pornește de la mărturia scrisă a unuia dintre acești bărbați pentru a explora Răul până la rădăcinile sale inconștiente, în seva lui veninoasă, ce otrăvește întreaga omenire. Articolul din Le Figaro se încheie cu alte considerații ale cineastului român: „Acest film este istoria insinuării diavolului, lucrarea zilnică a acestuia în mijlocul omenirii. Dacă există o foarte mică speranță de mântuire, aceasta trece prin acest gen de spovedanie, care îndrăznește să meargă până la ultima limită a Răului, să arate cum se instalează el, ce complicități găsește acesta în străfundurile omului. Dacă privim toate acestea există motive de sinucidere. Cu toate acestea trebuie să supraviețuim Răului, fără fals optimism, cu scopul suprem de a-l împiedica.”
     Le Monde evocă într-un articol povestea filmului, considerând în final că „într-un constant du-te-vino între prezent și trecut în centrul acestei piese în care totul trebuie supraaccentuat și suprasemnificat se află remușcările sau lipsa acestora, povara trecutului, exigența memoriei, banalitatea monstruozității, imposibilitatea lichidării conturilor cu viața”.
     Excelent primit de public și critică la ediția trecută a festivalului de la Veneția, filmul După-amiaza unui torționar de Lucian Pintilie (inspirat de cartea „Drumul Damascului” semnată de Doina Jela) cucerește de pe acum și publicul francez. Sperăm că premiera românească a fiImului (programată pentru 20 mai) nu va întârzia să reconfirme calitatea unui artist care nu s-a obișnuit niciodată cu tehnicile compromisului prezente încă în viața noastră cinematografică.
 
 
(România liberă, 19 aprilie 2002)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dupa amiaza unui tortionar, lucian pintilie

Opinii: