REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Filmul de Piatra 2019: noutăți, juriu, înscrieri


     Festivalul de film de scurt-metraj Filmul de Piatra ajunge în acest an la cea de-a douăsprezecea ediție, care aduce o schimbare majoră de format: se va muta din orașul Piatra-Neamț și se va desfășura la Piatra Fântânele, în campusul asociației Tășuleasa Social. Noua ediție va purta eticheta CAMP Edition și va avea loc între 25 și 28 iulie 2019, în mijlocul naturii.
     Cei cinci jurați ai ediției din acest an sunt: Marius Olteanu, Judith State (regizorul, respectiv actrița principală ai filmului Monștri), scriitorul Iulian Tănase, fotograful Vlad Eftenie și documentarisul Charlie Ottley (regizorul seriei Wild Carpathia). Aceștia vor desemna premiile competiției principale a festivalului, care reunește scurtmetraje de ficțiune, documentare, animații, experimentale și videoclipuri realizate de autori din România și Moldova.
     Înscrierile pentru cineaști și voluntari sunt deschise până la data de 15 mai 2018. Pentru a fi eligibile, filmele trebuie să aibă durata maximă de 30 de minute și să fi fost realizate de către cineaști din România sau Republica Moldova în 2018 sau 2019. Acestea pot fi înscrise prin intermediul platformei FilmFreeway, regulamentul fiind disponibil pe www.filmuldepiatra.ro. Pe site-ul festivalului se pot înscrie și voluntarii dornici să se alăture organizării festivalului.
     Programul Filmul de Piatra, CAMP Edition va fi dezvăluit pe pagina de Facebook a evenimentului. Pe lângă proiecțiile în aer liber, nu vor lipsi concertele live, masterclass-urile, workshop-urile și întâlnirile informale cu juriul și invitații, dar și focul de tabără sau programele organizate de gazda festivalului, Tășuleasa Social: Școala de mers pe munte, Pădurea pedagogică și Via Transilvanica.
     Detalii: www.filmuldepiatra.ro
(09.04.2019)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: festival de film de scurtmetraj, filmul de piatra 2019, inscrieri scurtmetraj, tasuleasa social

Opinii: