REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Horea Popescu: pledoarie pentru actualitate! - Filmul – artă contemporană


E bine că se manifestă un asemenea interes pentru filmul de actualitate. E bine mai ales pentru stadiul actual în care se află cinematografia noastră — spunea Horea Popescu — cu atât mai mult cu cât dintre toate artele, cinematografia ni se pare cea mai indicată să opereze în actualitate.
— N-aş vrea să suprapunem cele două noţiuni, actualitate şi contemporaneitate...
— Nu le suprapun, mă refeream la actualitate.
— Pe care o înţelegeţi cum? Eveniment, problemă, idei? Se poate vorbi despre idei actuale?
— Ideile aparţin în general epocilor, nu momentelor şi este limpede că nu pot să fac un film care să nu cuprindă o idee contemporană. Dar această idee o vreau îmbrăcată într-o haină actuală. Filmul operează cu imagini şi de accea el poate să păstreze gândirea unei epoci, filozofia ei dinăuntru, nu dinafară... De aceea şi spuneam că dintre arte, filmul e cel mai indicat să opereze în actualitate.
— De ce credeţi că avem atât de puţine filme de actualitate?
— Poate pentru că sunt foarte greu de realizat.
— Probabil, foarte greu de realizat bine.
— Bineînţeles. Să faci un film prost asta se poate oricând şi nu numai despre actualitate... Actualitatea însă cere virtuozitate.
— Vă referiţi la o virtuozitate tehnică?
— Nu. În muzică termenul se aplică, ce-i drept, în raport cu tehnica elevată a execuţiei. Cinematografic vorbind însă, virtuozitatea constă în abordarea şi rezolvarea ideii, în felul cum susţii, dezvolţi şi elucidezi acea idee... Aş mai spune că virtuozitatea presupune şi o foarte mare modestie, modestia fiind aceea care te trimite la fond, la profunzimea lucrurilor.
— În legătură cu virtuozitatea „în sens muzical”, Dragoste lungă de-o seară nu credeţi că avea o asemenea virtuozitate?
— Ba da. Există acolo — cred — unele calităţi, virtuţi care au atras aprecierea unor străini... pentru că acei străini au privit filmul dinafară, în necunoştinţă de cauză l-au apreciat mai mult în ceea ce priveşte forma, nu conţinutul. Spectatorul nostru însă l-a privit dinăuntrul său, şi acolo probabil că erau lipsuri, deficienţe. Or, după mine o cinematografie de actualitate trebuie să aibă mai întâi proporţii naţionale pentru a se defini şi afirma pe plan internaţional... Filmul de actualitate este într-adevăr un mare imperativ şi, aşa cum s-a spus la masa rotundă a revistei dumneavoastră, ar trebui să fie invitate cele mai mari forţe să-şi dea contribuţia în acest sens. Convins fiind de necesitatea, de obligaţia chiar faţă de mine însumi ca şi faţă de ceilalţi, de obligaţia de a răspunde cerinţelor actuale printr-un asemenea film, am totuşi reţinerea de a-l face, de a mă apuca de el. Poate că e teama de un control strict al evenimentului, al faptului, al cadrului...
— De confruntarea cu realitatea?
— Da. Şi admiţând chiar că acea confruntare ar fi fericită, rămâne încă ceva: nemulţumirea de a nu putea cuprinde şi esenţializa marile probleme nici măcar dintr-un sector al actualităţii noastre... În situaţia în care producem pe an un singur film desfăşurat, să zicem, în mediul industrial, acel film trebuie să cuprindă toate problemele care se ivesc la acel moment dat în viaţa industriei noastre socialiste. Or, filmul operează totuşi cu oameni vii, nu poate cuprinde întotdeauna tot. Mi s-ar părea foarte util acum să încercăm o particularizare a personajelor mai ales pentru că omul de azi are o configuraţie interioară deosebit de interesantă. El aderă în mod deliberat la viaţa înconjurătoare, dar practic nu poate să meargă întotdeauna în pas cu vremea. Şi adesea el intră în conflict nu numai cu o mentalitate, ci cu el însuşi, cu propriile-i limite sau neputinţi şi în măsura aceasta drama lui capătă o altă dimensiune.
Cred că suntem îndeajuns de maturi, îndeajuns de consolidaţi pentru ca să putem vorbi despre o slăbiciune sau alta, pentru a ne putea dezvălui lipsurile şi recunoaşte nereuşitele. Se simte necesitatea unei maturizări Şi există o modalitate firească de maturizare care, chiar dacă nu se face cu surle şi trâmbiţe, chiar dacă se face cu filme discutabile, se face totuşi.
— Dacă înţelegem prin cantitate şi experienţă câştigată. Şi apropo de experienţă, ce credeţi despre încercarea comediei muzicale?
— Ar fi foarte interesant de încercat mai ales, pentru că astăzi în lume se agită mai mult ca oricând ideea spectacolului complex, a spectacolului în care imaginea să fie susţinută în mod egal de cuvânt, muzică şi dans., Nu văd nimic care s-ar opune la o formulă „musical” pe o temă de actualitate cu atât mai mult cu cât genul este atât de gustat de publicul de pretutindeni. De mulţi ani unul dintre cele mai mari succese ale cinematografiei mondiale rămâne West Side Story şi mai recent My Fair Lady. Am asistat la un spectacol cu West Side Story. Lângă mine erau două doamne în vârstă care se distrau copios. Mi s-a întâmplat să văd şi Cleopatra... Acolo m-am distrat eu şi au plâns alţii. Cred că aici aş putea găsi sau regăsi acea contemporaneitate de care vorbeam la început. Contemporaneitatea înseamnă printre altele ritm, pentru că ritmul aparţine unei lumi. El se cristalizează în film şi numai în momentul când se defineşte şi maturizează îşi fac apariţia noi cadenţe, o altă contemporaneitate care se naşte şi se defineşte la rândul ei. Ceea ce nu acceptau acele două doamne în vârstă la West Side Story şi ceea ce nu suportam eu la Cleopatra asta însemna probabil contemporaneitatea fiecăruia. Ceea ce poate n-au să accepte generaţiile viitoare la West Side Story... dar cu asta am intrat probabil în altă discuţie despre înţelegere, despre ce rezistă şi ce nu rezistă timpului, despre ideile mari sau mai puţin mari... 

 
(Cinema nr. 12, decembrie 1965)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: despre film, eva sirbu, horea popescu, interviu

Opinii: