O selecție a filmelor studențești, promoția 1974 (zece pelicule), proiectate în cadrul cenaclului «Victor Iliu», a arătat o stare normală, bună, a învățăceilor întru cinematografie. Există, în toate, o atitudine profesională: în același timp se străvede anevoința în a construi; nu se observă idei artistice importante, gândirea nu e nici profundă, nici tensionată.
Nu sunt utile cred, la conspectarea colocvială a unor atari începuturi, nici chiotul căptușit cu tandrețe jilavă, nici duritățile nihiliste; toți începătorii au nevoie de o analiză lucidă a lucrărilor lor, care e, printre altele, un semn de încredere bărbătească, certificatuI ieșirii din adolescență.
Cea mai conturată personalitate de regizor și operator e aceea a lui
Ștefan Fay Ștefan, care în
Fructul pământului și
Gestul omului compune cu siguranță, colorat, cerebral, modern, filozofic, cu certă cultură și simț al echilibrului și cu o tot atât de sigură propensiune spre politic.
Floarea de saxi-fragă de Dan Mironescu e o schiță cam despletită, distribuită cu prea mulți centri de atenție, dar cu un umor frust, interesant, câteodată incisiv.
Helmut cel mut e fără importanță, dar relevă un operator, Daniel Medvedov, știind să pună în armonioasă relație volumele și culorile, suprafețele și lumina, detaliile și întregul.
Undeva, odată, un om (Sandu Păun) e un mic poem, însă scenaristic precar.
Ritm pentru culoare, o copilărie de cineclub,
Imn (
Florin Paraschiv) un moment frumos, într-o compoziție cam incertă și ostentativă în demonstrarea procedeului numit «Magicolor»,
Păpușa și
Balada lui Scarlet Cahul, ambele după
Fănuș Neagu, avînd ceva din mustul prozei inspiratoare, seamănă însă, prin poncifele actoricești și imagistice, cu filmele unor profesioniști de-ai noștri de îndelungă și iremediabilă inexperiență. Operatorii (iarăși Ștefan Fay Ștefan și Florin Paraschiv) sunt, în orice caz, mai interesanți, aici, decât regizorii.
Discuția asupra filmelor a dus, la început, la formularea câtorva adevăruri remarcabile, în sensul celor de mai sus, rostite mai ales de tineri confrați ai creatorilor, dar a degenerat relativ repede, în efecte de coterie școlară, cu derizorii revelații în propoziții imature, precum și cu nespus de surprinzătoare procese de intenție care, dăinuind pot deteriora esențial excelenta inițiativă numită cenaclul «Victor Iliu». Astfel, cel mai merituos regizor și operator al serii a fost admonestat, la un moment dat, ritos, că «umblă cu trucuri ca să ne ia ochii» și «prea citește mult cărți și albume» — ceea ce sună incredibil de bătrânesc și veșted în acest conclav, imprecația având, dealtminteri și un ecou, de peșteră...
