REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Filme de desen animat


     De multă vreme sunt supărat că nu mă ocup destul de des de filmuul nostru de animație. Desigur, la ora actuală, Studioul „Animafilm” acordă 80% din producție publicului infantil (Mihaela, Bălănel, Pătrățel etc.). Totuși nicăieri ca la noi nu se cultivă atât de stăruitor trei formule estetice: satira socială directă, cea abstractizată și cea academică, nu separat, ci aliate în aceeași operă. Există în animația apuseană o regretabilă tendință spre ființe urâte, monstruoase, corcitură de trup de galoș și profil stropitoare, toate acestea sub pretext că plastica ar cere caricatură, că stilul lui Disney înseamnă dulcegărie. Românul Ion Popescu-Gopo, depărtându-se în bună măsură de Disney, îi rămâne totuși apropiat, căci omulețul lui, ca și făpturile disney-ene, este totodată caraghios și drăguț, pocit și grațios.
     Avem la „Animafilm” mari artiști ca Ion Truică, ale cărui originale lucrări reamintesc mereu că e vorba de satiră și har Domnului!, de pictură. Așadar, și polemică și academie. Lucrări ca Don Quijote, Furtuna (metaforă a răscoalei lui Horia, Cloșca și Crișan), Remember și altele introduc în animație acea delicatețe, finețea suavă a graficii japoneze. Iată acum și un debutant, Zoltan Szilagyi, premiat la Oberhausen și Zagreb 1980 pentru filmul Nodul gordian. O parabolă de o subtilă și acută înțelepciune. Pe o scenă, un nod uriaș. Un atlet pășește falnic spre nod și taie, retează scurt, cu sabia, nodul în două. Aplauze delirante. Un alt participant la competiție încearcă să-l deznoade. Se silește, se căznește, trudește, se chinuiește, dar zadarnic. Publicul fluieră, huiduie, apoi pleacă. Dar viteazul nostru nu se lasă, și dezleagă nodul. În fața...sălii goale. Se poate oare ilustra mai frumos nedreptatea și ingratitudinea care așa de des lovesc talentul adevărat, în concurență cu șmecheria expeditivă a impostorilor?
     Spuneam că adesea animatorii noștri aliază pictura abstractă cu aceea realistă. Iată filmul lui Adrian Petringenaru prezentat la Annecy și elegios comentat de numeroase publicații străine: „Jeune cinéma”, „Le Dauphine libéré”, „Le technicien du cinéma”, și mai ales acea splendidă publicație „International journal of graphic art and applied art” (ce apare în trei limbi). Filmul prezentat la Annecy se numește Principiul lanului. Este (cum spune un critic francez) „o bună definiție geometrică a neînțelegerii între oameni”. Ideea vine de la Brâncuși. „Pasărea măiastră”, zice el, trebuie să privească în sus, vertical. Marea pacoste a omenirii este (zice tot el) piramida, direcția oblică, pe linie piezișe. Drumul pe piramidă pare a merge în sus. În realitate nu merge nicăieri. Căci pe măsură ce oamenii cred că „înaintează”, că merg în acel fals „sus”, drumul se îngustează, drumeții se înghesuie, se calcă unii pe alții, se strivesc, iar puținii care ajung „sus”, descoperă că dorita culme e un vârf, adică un punct, care ca orice punct n-are dimensiuni. Cum s-ar zice: nimic. Această idee este un prototip de pictură abstractă de mare clasă. Abstracționiștii zic că ei pictează două lucruri cosmosul și forul interior sufletesc. Într-adevăr, linie înseamnă direcție, adică drum, mișcare, intenție, năzuință, gând. În filmul lui Petringenaru mii de oameni se îmbulzesc pe liniile oblice ale piramidei. Drum spre nimic... Dar drumeții se vor răscula. Vor dărâma piramidele, șoselele, iar muchiile lor se vor îndrepta. Aceste Iinii se vor face iarăși verticale, ca niște spice de grâu. Personajele, în contrast cu puritatea geometrică a decorului, a cosmicei ambianțe (cer, sol, verticale spre infinit) — sunt lucrate foarte academic, foarte pictural. Personajele sunt ființe statuare, atletice și (aceasta e încă o noutate adusă de autor)... transparente, mai exact, ușor transparente. Cum? Desenele au fost, desigur, făcute pe hârtie de calc. Dar nu au mai fost transpuse pe celuloid, și nici colorate cu guașe, și nici conturate cu tuș (cum se face deobicei), ci au fost transpuse și ele tot pe hârtie de calc; tot fără conture de tuș. Colorarea s-a făcut cu creioane, iar imaginile diferit colorate au fost suprapuse una alteia (uneori câte 4 și 5 foi). Asta va da și transparență și relief tuturor celor peste zece mii de imagini în mișcare. Procedeu inedit în animație. Pentru care a trebuit să se constituie o echipă specială, compusă din pictori proveniți de la Facultatea de arte plastice, care au prestat acest efort de tip pictură clasică (Geta Sion, Flori Luceica, Marlena Szabo). Bineînțeles, pentru animație s-a folosit un vechi animator al studioului Valentin Baciu. Adrian Petringenaru a mai făcut și alt film inovator, atât ca temă cât și ca procedee tehnice. Se numește Expertiză de artă (scenariul, Marin Sorescu și Adrian Petringenaru). Un îngâmfat milionar adunase în palatul său nenumărate opere de artă (de a căror valoare și chiar autenticitate habar n-avea). Un expert vine să le omologheze. Singurul său instrument e o lupă. Filmul arată, în zeci de imagini diferite, cum, sub lupă, apare falsul, impostura, plastografia. Ideea de neadevărat crește, cuprinde întreg imobilul. Zăpăcit, uluit, expertul nostru pleacă, iese în stradă, tot cu lupa în mână. Și atunci, oroare!! nu pânze pictate, ci oameni, trecători, deodată sub lupă, se arată a fi „neadevărați”!
     Este inutil să spun cât de nouă, profundă, tulburătoare este această satiră; iar în ordinea tehnică, a trebuit, firește, iarăși să se inoveze. După realizarea clasică a tuturor desenelor pe calc, desenele au fost transpuse toate pe niște cartoane, ca portrete încheiate, prezentând fiecare un moment al mișcării. După culoare, toate desenele au fost decupate cu foarfeca și fixate fie pe celuloid, fie pe sticlă, apoi filmate, plasate la nivele multiple și suprapuse. Prin aceste procedee, desigur destul de complicate și delicate, s-au obținut spații inedite și sugestive, experimentări ale unor zone noi de vizualizare a ideilor.
     În partea muzicală, de asemenea s-a inovat. Autorul a făcut apel la cunoscutul compozitor H. Maiorovici. El  a folosit exclusiv orga electronică, cu nenumăratele ei timbre. A înregistrat mai întâi separat fiecare din aceste sonorități diverse. Ca pe un soIo. Apoi le-a mixat, le-a înregistrat laolaltă, ca pe o orchestră cu zeci de instrumentiști.
 
(România literară nr. 36, 4 septembrie 1980)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: animatie 1980, animatie romaneasca, cronica filmului de animatie, d.i. suchianu

Opinii: