După construcțiile elaborate, arborescente din
Întâlniri încrucișate și
O vară foarte instabilă, ținute în frâu cu două scheme narative ( fracționarea poveștii si respectiv, reficționalizarea ei în plan literar),
Anca Damian construiește
Perfect sanătos liniar, urmărind traseul personajului principal, avocatul Andrei Dorneanu venit din București la Cluj (cu trenul, gara fiind un element important în economia filmului), pentru a asista la înmormântarea tatălui său, judecătorul Toma Dorneanu. Circumstanțele morții suspecte a tatălui îl conduc pe fiu la locul decesului (un restaurant, scenă a reconstituirilor improvizate), în biroul procurorului sau în cel al medicului, responsabil de verdictul “perfect sănătos”. Dar această linie narativă este întreruptă sau chiar pierdută prin dormitoarele celor două femei din viața decedatului. Cele trei zile petrecute alături de mama
vitregă, crupier la cazinoul local, revederea fostei iubite, legată cu fire nebănuite tot de tatăl-judecător, dau o coloratură sentimental- substitutivă perioadei de doliu a fiului, mutând drama din spațiul public în cel privat. Investigația polițistă a morții tatălui este lăsată în plan secund, marcând de fapt o schimbare în relația postumă tată-fiu, trecerea din planul justițiar, în cel emoțional, fiind tratată ca o apropiere de părintele decedat. Dacă filmul părea inițial instalat în formula unui policier, treptat, firul detectivistic este atenuat și un mecanism comunicant se stabileşte între fiul îndoliat și tatăl decedat, dar încă prezent în perimetrul casnic lărgit, expandat, pregătit să găzduiască noua etapă a filiației. Accesarea experiențelor sentimentale paterne pare modalitatea de a restabili legătura postumă tată-fiu (în timpul vieții, relația dintre cei doi era la nivelul schimbului de informații de și despre partenere). Pornind de la o experiență personală, moartea tatălui, Anca Damian, prin motivele prezente în
Perfect sănătos, intră într-o corespondență a temelor - dragostea, sexualitatea și moartea - prezente, în procente variabile, în toate ficțiunile sale. Dacă
Întâlniri încrucișate combină dragostea, eșecul și moartea în contextul unei identități de împrumut,
O vară foarte instabilă alătura diverse forme ale iubirii, de la comoda conviețuire cu perspectiva îmbunătățirii spațiului locativ până la pasiunea dogoritoare, sacrificială a partenerilor,
Perfect sănătos este o incursiune în spațiul mixt dintre viață și moarte, zonă animată de circuitele sentimentale care-l leagă pe fiu de părinte. În acest spațiu special, plasat între nivelul 0 al mormântului tatălui și terasa blocului bucureștean, din final, Anca Damian schițează o meta-realitate, instaurată de tată, re-trăită de fiu.
Relațiile amoroase ale tatălui, evidente sau ascunse, sunt descoperite, evaluate și investigate de fiul care-și regăsește părintele în două ipostaze sentimentale fragile, discutabile, confuze. Astfel imaginea oficială a judecătorului dur și incoruptibil, posibilă victimă colaterală a a unui sistem judiciar imperfect, se estompează, iar din flash-backuri, din mărturii, și dintr-un material filmat se schițează portretul unui bărbat îndrăgostit, afemeiat, pasional, inconsecvent, înșelător. Detectiv prin dormitoare, Andrei își descoperă tatăl, dar îi ratează circumstanțele morții. Legarea unui spațiu unic de două personaje (tatăl și fiul) se face prin modalități diferite de filmare, rezulând două medii aparent similare, dar de sensuri contrare, cu densități și cu profunzimi diferențiate.
Prezența tatălui relativizează dimensiunile, amestecă timpii acțiunii (stare perfect ilustrată prin modalitatea de filmare), întrepătrunde visul cu realitatea, aduce luminozitatea unei perioade trecute, ușor idealizate. Spațiul ordonat în jurul fiului este delimitat de o centură de mobilier masiv, interioarele se desfășoară între obiecte simbolice (lenjerii metalice, dulapuri pline de ascunzători) și plante țepoase, iluminate sau umbrite gradat.
În filmele de animație ale Ancăi Damian,
Crulic și
Muntele magic, linia narativă este susținută de o construcție plastică dezvoltată la nivelul încadraturilor și al secvențelor, dar există și pasaje în care jocul formelor, compoziția, accentele cromatice devin vectori narativi, elementele vizuale active în desfășurarea poveștii. Același proces are loc, la nivel vizual, și în
Perfect sănătos: spațiul cinematografic are o dezvoltare proprie, o structură specială care permite coexistența, în registre diferite a celor două personaje, dar și evoluția fiului de la sosirea în Cluj, până la eliberarea de pe terasa bucureșteană. În această lume, proiectată de regizoare și “desenată” cu obiectivul camerei de filmat de Oleg Mutu, totul este înșelător, ascuns și plin de capcane. În perimetrul clujean se desfășoară o dramă cu accente shakespeariene, dar în ritm cehovian (remarca lui Anghel Damian, de la conferința de presă), cu treceri de la interioare pline de ascunzișuri la exterioare amenințătoare (pe stradă, Andrei este agresat, fie de cerșetori, fie de bodyguarzii cazinoului), cu taxi-uri în care fiului i se oferă lecții de viață și pilde despre familie.
Întreaga desfășurare dramaturgică din
Perfect sanătos are un singur punct de sprijin: personajul Andrei Dorneanu (interpretat de Anghel Damian), menținut timp de 100 minute într-o stare liniară de durere (pentru pierderea tatălui), pe trunchiul căreia a dezvoltat (simultan sau consecutiv) furia, nedumerirea, frustrarea, dorința, supriza, eliberarea. Lucru nu tocmai ușor într-o narațiune care mizează pe rarefierea evenimențială și pe dilatarea stărilor, care plasează fiul într-un teritoriu cernit, iluminat din când în când de prezența solară a tatălui și de coloratura partenerelor sale de viață. Provocarea este cu atât mai mare pentru că există și la Anghel Damian o tensiune a dramei personale (este nepotul judecătorului mort în condiții suspecte, punctul de pornire al ficțiunii
Perfect sănătos) care nu se suprapune perfect peste cea maternă. Dar poate cel mai important element al jocului actoricesc al lui Anghel Damian este faptul că s-a integrat perfect ca element principal, dar totuși element, într-o poveste care aparent este despre fii, tați și punțile dintre ei, dar în fond este despre o lume legată de genitorii noștri, pe care inevitabil o negăm prin prezența noastră ca descendenți.