Arhitectul Nicolae Drăgan a dus la bun sfârşit una dintre dificilele sarcini scenografice ce s-au ivit în ultima vreme în studioul „Bucureşti”: ambianţele atât de numeroase şi de deosebite între ele în care s-a turnat filmul Malvinei Urşianu, Serata. L-am rugat să ne dea câteva amănunte despre dificultăţile întâmpinate.
— În primul rând, a fost problema construcţiei integrale a noului complex în care se petrece serata, aproape un palat. Am încercat s-o rezolv păstrând proporţiile ample şi masive ale arhitecturii româneşti, cu elemente de arcadă, coloană şi capitel, în piatră de asemenea masivă, plină. În interioare, am păstrat frecvent pereţi aproape fără decoraţie, goi, pe care am plasat din loc în loc mobila, aleasă pentru a caracteriza fiecare spaţiu în parte, în funcţie de caracterul personajelor ce urmau să-I ocupe. Am lucrat fără schiţe, numai cu machete. N-au fost simple nici punctele de control, nici staţia de priză, dar cel mai dificil de realizat a fost decorul unei uriaşe ruini, ruina aceluiaşi palat, după bombardament. Şi astăzi sunt oarecum nemulţumit de ce a ieşit. A fost foarte complicat de adus 20−30 de camioane de moloz, de elemente de ziduri, de grinzi. Până la urmă s-a filmat trunchiat, s-au combinat imagini de ruine găsite într-un loc cu „contra-câmpuri” filmate în alt loc. Ca arhitect însă am avut şi o mare satisfacţie, pentru că astăzi, rar ai ocazia să construieşti un asemenea amplu complex, fie el şi din carton.