Clasat pe locul 7 în lista proiectelor finanțate prin programul Ro-Cultura, desfășurat prin Ministerul Culturii și finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, Festivalul Internațional de Film de Animație ABI este înscris în tema Consolidarea antreprenoriatului cultural și dezvoltarea audienței și a publicului. Organizatorii, Fundația ABI, înființată de Valentin Urziceanu, propun un festival cu filme pentru copii și cu teme legate de diversitate (culturală, etnică, religioasă, sexuală).
La conferința de presă de lansare a proiectului, a participat Bogdan Trîmbaciu, director în Ministerul Culturii, responsabil de implementarea programului Ro-Cultura, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021. Apelul de proiecte din 2019, în care s-a înscris și ABIFF, a avut finanțare de 2,5 milioane euro, fonduri nerambursabile.
Într-o primă etapă, Mircea Dina, manager ABIFF, propune ateliere de desen și animație în școli, un open call pentru înscrierea filmelor în competiție și organizarea festivalului în primăvara anului 2021.
Regizorul Dragoș Iuga, directorul artistic al festivalului, are deja o selecție preliminară, cu 400 de filme de animație care respectă tema festivalului – diversitatea.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu