Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului de Film Studenţesc iniţiat de regizorul 
Geo Saizescu a avut, în 2014, o formulă inedită -  Examen cu public.
Au fost 
înscrise în competiţie doar producţii ale studenţilor de la Institutul de Artă “Geo Saizescu” din cadrul Universtităţii Hyperion. Juriul a fost alcătuit din criticul de film 
Călin Căliman, actriţa Cristina Cepraga, Oreste Teodorescu şi criticul de film 
Mihai Fulger.
În program au fost incluse două masterclass-uri, susţinute de actriţa 
Laura Vasiliu şi regizorul 
Cătălin Mitulescu. Pentru un masterclass special de producţie videoclip a fost invitat regizorul Dan Petcan.
Au fost proiectate şi filme ale absolvenţilor acestui institut: 
#Selfie (regia Cristina Iacob) şi 
Umilinţă (regia Cătălin Apostol).
În programul festivalului a fost inclusă 
premiera documentarului Lumea lui Geo Saizescu, realizat de Dan Doroftei şi produs de 
Cătălin Saizescu.
La proiecţie au participat 
Rodica şi 
Mircea Mureşan, 
Ioana Drăgan şi 
Laurenţiu Damian. Preşedintele UCIN a prezentat Trofeul UCIN, acordat postum lui Geo Saizescu şi înmânat lui Cătălin Saizescu. 
Documentarul 
Lumea lui Geo Saizescu va intra în cinematografe în ianuarie 2015.
Imagine: Dan Ţuculescu
    
   Cuvinte cheie:    calin caliman, catalin saizescu, festivalul de film studentesc geo saizescu, lumea lui geo saizescu, vlad leu